Acordul de Liber Schimb necesită timp și investiții



IDIS ”Viitorul” a organizat joi, 19 martie, o Masă Rotundă cu participarea reprezentanților societății civile și ai Ministerului Economiei. Discuțiile au vizat, în mod special, beneficiile Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, dar și acțiunile ce ar trebui întreprinse atât de autorități, cât și de societatea civilă pentru ca aceste beneficii să fie resimțite de mediul de afaceri. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Civil Society. Dialogue for Progress” finanțat de către UE.

Alături de experții IDIS, la discuții au participat reprezentanți ai Delegației UE în RM, ai mediului de afaceri și ai Ministerului Economiei. Participanții au afirmat de comun acord că implementarea Acordului este un proces complex, de durată și necesită costuri ridicate.

Rolul societății civile este foarte important, în special, în procesul de monitorizare a modului în care se implementează Acordul de Asociere. Numai în acest an, R. Moldova va avea de implementat 40 de directive europene, care vor schimba cadrul de reglementare pentru mediul de afaceri, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, care vor trebui să se racordeze la standardele europene, proces de loc ușor, care necesită consultanță și investiții. Doar cu un dialog consistent între Guvern, mediul de afaceri și societatea civilă, acest proces va fi posibil. Acest dialog, anume în această componentă, asigură succesul economiilor puternice din UE”, a precizat Wicher Slagter, șef al secției politice și economice din cadrul delegației UE în RM.

Ștefan Malerius, managerul proiectului, reprezentant al Fundației Konrad Adenauer (KAS), a susținut afirmația oficialului Delegației, precizând că ”se cunoaște foarte puțin despre Acordul de Asociere și cel de Liber Schimb. Din acest considerent, este foarte important rolul societății civile în diseminarea acestei informații către un grup țintă cât mai larg. Și asta deoarece, de multe ori, din câte am observat, agenții economici, producătorii nu înțeleg toate prevederile Acordului, fiind necesară o instruire consistentă”. 

Iulia Iabanji, directoarea Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a precizat că în ultimii ani, IMM beneficiază de o susținere considerabilă din partea UE, oferind posibilitatea ca acestea să se apropie de piața europeană. R. Moldova are nevoie de armonizarea legislației la directivele europene, dar pornind de la realitățile țării noastre.

În această ordine de idei, Tatiana Lariușin, expert IDIS, a precizat că un rol important revine procesului de comunicare, insistând pe acces la informație grupurilor țintă direct implicate. ”Suntem abia la început de drum și rolul societății civile este foarte important. IDIS ”Viitorul” are misiunea dezvoltării sectorului mediului de afaceri prin susținerea sectorului privat. Avem nevoie de un plan de acțiuni concrete, cu responsabilități distribuite între actorii responsabili de implementarea Acordului. Iar aici este necesară sporirea comunicării între autorități și societatea civilă”.

Tatiana Lariușin a propus o serie de acțiuni, inclusiv instituționalizarea Forumului ONG-lor implicate în procesul de implementare a DCFTA și organizarea unor grupuri de lucru pe aspectele cele mai stringente, cum ar fi standardele tehnice, certificarea produselor, simplificarea procedurilor comerciale, etc.

La rândul lor, reprezentanții mediului de afaceri au trecut în revistă problemele cu care se confruntă.

Produsele noastre nu sunt competitive nici pe piața locală, nici pe cea externă pentru că sunt necesare investiții mari. Costul producției este mare, utilajele sunt învechite. Producând foarte puțin, nu suntem competitivi pe piața UE. Faptul că piața europeană este deschisă nu înseamnă că noi peste noapte vom ajunge acolo. Sunt foarte multe acțiuni de implementat și costuri mari de investit”, a precizat Carolina Linte, Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate.

Amintim că evenimentul face parte dintr-o serie de Mese Rotunde cu implicarea a opt ministere din diferite domenii, cu implicarea societății civile și a reprezentanților Delegației Uniunii Europene în R. Moldova.

Pentru detalii, contactați Coordonatorul Relații Publice al IDIS ”Viitorul”, Diana Lungu, la numărul de telefon 0 22 221844 sau diana.lungu@viitorul.org