Copiii din Furceni au un nou teren de joacă



Aproape o sută de copii din satul Furceni nu pot să practice activităţi extracurriculare în aer liber, deoarece terenul de joacă aferent grădiniţei nu dispune de un echipament modern şi securizat. În consecință, jocurile în stradă au devenit deja un obicei pentru aceşti copii.

Mariana Borş, beneficiara Programului de Accelerare a Participării Femeilor CIVITA, ediţia II, și-a propus să găsească o soluție pentru această problemă. În cadrul Programului CIVITA, Mariana a dezvoltat şi implementat un proiect comunitar menit să asigure copiilor un spaţiu decent şi sigur pentru practicarea exerciţiilor fizice. Datorită implicării active a părinţilor şi suportului Administraţiei Publice Locale din comuna Ivancea, ea a reuşit să doteze terenul cu un nou echipament de joacă.

colage

Inaugurarea terenului de joacă a avut loc la începutul lunii octombrie. În cadrul evenimentului de lansare, viceprimarul comunei Ivancea, Leonid Gorbei, a menționat: „Mă bucur mult că mă aflu la un asemenea eveniment, unul datorat implicării şi efortului nostru comun. Primăria a fost şi va fi întotdeauna deschisă către noi colaborări menite să dezvolte localitatea”.

La rândul ei, coordonatoarea proiectului, Mariana Borș a ținut să mulțumească lucrătorilor grădiniței, dar și părinților care au susținut-o: „Fără implicarea acestora, implementarea proiectului ar fi fost dificilă. De asemenea, aş vrea să-mi exprim recunoştinţa faţă de APL pentru suportul acordat”.

Proiectul comunitar este implementat cu suportul financiar al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD), Fundaţiei Soros-Moldova şi al Suediei.