Doua maluri prinse-n hora



Acest proiect se desfăşoară în cadrul Programului

”Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”,

care este finanţat de Uniunea Europeană,

co-finanţat şi implementat de  Programul Naţiunilor

Unite pentru Dezvoltare

DOUĂ MALURI PRINSE-N HORĂ

Pe 1 noiembrie 2014 a avut loc primul concert din cadrul proiectului “Două maluri prinse-n horă” în satul Speia, pe malul stâng al Nistrului. Pe scena Casei din Cultură din localitate au evoluat 3 colective artistice: Ansamblul de dansuri populare ”Veselia” din Chişinău, colectivele coreografice ”Raduga” al Casei Municipale de Copii din Tiraspol şi „Speranţa” din satul Speia, raionul Grigoriopol. Programul, ce a inclus   dansuri populare moldoveneşti, ruseşti şi ucraineşti, a fost mult pe placul spectatorilor, care au afirmat că un astfel de spectacol nu s-a produs la ei în sat de vreo 10 ani. Iată alte câteva păreri ale publicului prezent la eveniment:

"Este o sărbătoarea foarte mare pentru Speia. Azi se bucură şi mic şi mare că cele două maluri se unesc şi arată tradiţiile noastre. Eu am venit, iată, cu nepoţeii şi Vă mulţumim din suflet pentru aşa concert ", a spus Elena,  spectatoare.

" Am auzit că va fi un spectacol mare. Am venit cu copiii pentru a-i vedea pe ai noştri din ansamblul "Speranţa", dar şi pe alţi copii dansatori. E bine că pot vedea şi copiii noştri, care ne sunt valorile", Ecaterina, locuitoare a s. Speia.

"A fost ceva extraordinar, suntem plini de emoţii. În satul Speia nu s-a mai văzut aşa ceva. Mi-a placut cel mai mult că au participat copii şi tineri talentaţi şi sufletişti de diferite vârste, care au realizat ceva măreţ. Apreciez organizarea şi doresc să mai privesc un aşa concert la noi", Sergiu Tcaci, locuitor al s. Blijnii Hutor.

         Una din locuitoarele s. Speia, Ana Pascari, a fost plecată într-o deplasare în ziua evenimentului, dar a ţinut să-şi împărtăşească emoţiile trăite:

“Aduc sincere mulţumiri colectivelor VESELIA şi RADUGA pentru concertul de sâmbătă, petrecut pe scena Casei de cultură din Speia. Am înteles ca a fost totul superb. Cei care au fost la concert, nu înceteaza să povestească cum mai dansau artiştii ceia.  Cei care au lipsit - le pare rău, că nu şi-au putut face timp pentru un aşa eveniment. Colegii de la serviciu mi-au zis că emoţiile pozitive sunt de neredat, că cei de la Chişinau, de la Tiraspol, chiar şi cei de la Speia nu se lasau bătuţi la dans. De mulţi ani locuitorii satului n-au avut ocazia sa vadă concerte cu profesionişti şi sper că acesta e doar un început al colaborării noastre”.

Emoţionaţi şi impresionaţi, în acelaşi timp, au fost şi participanţii, în special, copiii din Tiraspol:

 "Suntem de la Casa de copii din Tiraspol. Am venit la concert să dansăm, să cântăm, să ne demonstrăm talentele. Noi am interpretat cântece moldoveneşti, cântece naţionale ruseşti şi ne-am simţit extraordinat pe scenă".  

Pe de altă parte, membrii Ansamblului „Veselia” în frunte cu Gheorghe Caraseni, coordonatorul proiectului, au mărturisit că s-au simţit onoraţi că au contribuit la consolidarea neamului prin dans şi că, de fapt, acest deziderat poate fi materializat anume la aceste nivele, anume prin activităţi culturale.

Trebuie să menţionăm că multe din strigături, cântece şi dansuri au fost învăţate şi montate în comun, printr-un transfer de experienţă de la colectivul artistic din Chişinău către cel din Tiraspol. De asemenea, au fost confecţionate costume de dans de către meşterii populari, orchestrate şi înregistrate piesele muzicale, în special pentru acest proiect, dar şi pentru continuitate lui.

Astfel de manifestări culturale vor avea loc şi în alte 5 localităţi, atât din dreapta, cât şi din stânga Nistrului. Acţiunile sunt parte a proiectului ”Două Maluri Prinse-n Horă” şi se desfăşoară cu suportul financiar al Uniunii Europene şi PNUD în cadrul Programului ”Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Scopul proiectului este apropierea comunităţilor de pe amblele maluri ale Nistrului şi consolidarea încrederii reciproce prin intermediul  propagării valorilor şi tradiţiilor culturale strămoşeşti, a dansului şi cîntecului popular autohton, inclusiv al minorităţilor etnice care convieţuiesc în Moldova (găgăuzi, bulgari, ruşi, ucraineni, romi, beloruşi).

Persoana de contact:

Dragostina Vicol

Consultant PR Ansamblul ”Veselia”

tel: +(373) 69 260 592