Proiectul “Tineri Abilitați” și-a desemnat cele mai bune inițiative locale

poza-YEFinalizarea implementării proiectului „Tineri Abilitați”, a fost marcată printr-o Expoziție a Inițiativelor Locale, desfășurată vineri, 7 noiembrie, în sala mare a Consiliului raional Ialoveni. Evenimentul a reunit coordonatorii de proiect, liderii locali beneficiari ai proiectului, reprezentanți ai finanțatorilor, reprezentanți ai administrației publice locale şi membri ai comunității. Invitat de onoare al evenimentului a fost Excelenţa Sa, Artur Michałski, ambasadorul Poloniei în R.Moldova.

În cadrul expoziției au fost prezentate cele treisprezece inițiative locale ale proiectului „Tineri Abilitați”, implementate în localitățile raionului. Cuvântul de salut a fost rostit de Nicolae Mereacre, secretarul Consiliului raional Ialoveni. 

Ambasadorul Poloniei în R.Moldova, Artur Michałski, i-a felicitat pe realizatorii proiectului pentru succesele obținute şi i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să viziteze Polonia şi să preia experienţa bogată a ţării sale în domeniul dezvoltării locale şi valorificării fondurilor europene. „După semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană va fi un drum lung şi mult de lucru până se vor simți schimbările în bine, dar efortul nu va fi în zadar”, a mai spus Ambasadorul. 

Andrei Hîncu, coordonatorul proiectului în raionul Ialoveni, a menționat: „Cu suportul generos al partenerilor polonezi, comunitatea noastră a câștigat nu doar treisprezece proiecte, dar şi treisprezece tineri mai instruiți, cu mai multe abilități şi cu echipe de oameni activi în jurul lor.”

Ala Derkowska, reprezentanta asociaţiei poloneze „Małopolskie Towarzystwo Oświatowe” care implementează proiectul „Tineri Abilitaţi”, a desemnat trei cele mai bune iniţiative locale din cele treisprezece. Astfel, pe locul trei în acest clasament este iniţiativa „Youth Club Bardar”, coordonator Daniel Valachi; pe locul doi s-a clasat „Art Club” din Văsieni, coordonator Liliana Croitor. Drept cea mai bună iniţiativă locală a fost desemnată „Solidaritatea între generații și îmbătrânirea activă”, coordonator Maria Bivol. Premiile pentru cele trei mini-proiecte au fost înmânate de Artur Michałski, ambasadorul Poloniei în R.Moldova. 

Activitatea face parte din programul proiectului „Tineri abilitați”, implementat de asociația poloneză „Małopolskie Towarzystwo Oświatowe”, în parteneriat cu A.O. „Indigo”, A.O. „Centrul pentru Comunicare Internațională şi Drepturile Omului” și finanțat de către „Solidarity Fund” din Polonia.