40 de tineri antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului se vor întâlni la Tiraspol



10 tineri din Zona de securitate şi 30 de tineri de pe malul stâng al Nistrului se vor întâlni în cadrul unei conferinţe de 2 zile, pe 22-23 mai, pentru a împărtăşi experienţele lor, cele mai bune practici de antreprenoriat, dar şi să discute viitoarele colaborări de afacere. 
 
în prima zi tinerii vor avea oportunitatea să se cunoască mai bine şi să participe la activităţi prin care vor crea afaceri împreună şi vor concura în echipe pentru cea mai bună idee de afacere comună. Iar în a doua zi se vor organiza vizite la întreprinderile din regiunea transnistreană.
Acest lucru este posibil graţie unui proiect realizat de AXA Management Consulting şi Camera de Comerţ şi Industrie din regiunea transnistreană cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului “Susţinerea Măsurilor de Promovare a încrederii”.
 
Beneficiarii se află la etapa de procurare a echipamentelor pentru începerea activităţii. Pentru cineva din antreprenori aceasta este prima experienţă de acest gen şi reprezintă şi prima provocare pe parcursul pe care şi l-au ales.
 
în cadrul proiectului o atenţie specială se acordă învăţării continue a beneficiarilor, împărtăşirii experienţelor şi celor mai bune practici între ei. Cu acest scop reprezentanţii organizaţiilor responsabile de implementarea proiectelor în Zona de securitate şi în regiunea transnistreană vor facilita întâlnirea între beneficiarii proiectului.
 
Cel puţin 3 tineri din cei 10 beneficiari din raioanele din Zona de securitate au decis că nu vor mai pleca la muncă peste hotare, întemeind o afacere acasă.
 
PNUD_banner.png" alt="axa management consulting pnud" width="600" height="150" />