Fortificarea eforturilor pentru facilitarea integrării în câmpul muncii a tinerilor cu dizabilităţi de pe ambele maluri ale Nistrului



Chişinău, 27 martie 2014-----Asociaţia Copiilor Surzi din Moldova (ACSM) în colaborare cu Centrul de Reabilitare şi Consiliere a Persoanelor cu Dizabilităţi din Tiraspol (OSORC)  a desfăşurat o masă rotundă cu tema: „Politici de integrare a persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii”. Evenimentul a întrunit 35 de participanţi, printre care: tineri cu dizabilităţi de pe ambele maluri ale Nistrului, părinţii acestora, reprezentanţi ai societăţii civile, factori de decizie, jurişti, potenţiali angajatori şi medici. Organizatorii evenimentului şi-au propus să iniţieze un dialog constructiv despre realităţile în domeniul angajării tinerilor cu dizabilităţi, între toţi actorii implicaţi. Drept urmare, în cadrul proiectului "Spune NU discriminării", ACSM şi ANOFM au încheiat un acord de colaborare care prevede facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii.

Veronica Căpătici, director executiv al Centrului de Reabilitare a Copiilor Surzi a menţionat că evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Spune NU discriminării”, realizat cu asistența financiară a Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană,  co-finanțat şi implementat de PNUD. Scopul acestui proiect este de a îmbunătăţi situaţia tinerilor cu dizabilităţi de pe ambele maluri ale Nistrului la angajarea în câmpul muncii. Doamna Căpătici a îndemnat participanţii să îşi expună opiniile şi să se implice la soluţionarea problemelor existente. "Tinerii cu dizabilităţi au un potenţial vast. În cazul lor abilităţile sunt cele care contează şi trebuie valorificate" a menţionat Veronica Căpătici.

Directoarea Centrului OSORC, Ludmila Borodina, a menţionat că în cadrul acestui proiect deja au avut loc o serie de instruiri pentru tinerii cu dizabilităţi în domeniul drepturilor omului, în special dreptul la muncă, dar şi întâlniri cu potenţiali angajatori din regiunea transnistreană. "De la începutul proiectului, au fost angajate deja două persoane cu dizabilităţi, însă acestea trebuie asistate în continuare pentru a-şi putea păstra locul de muncă", a subliniat Ludmila Borodina.

Părinţii tinerilor cu dizabilităţi au ţinut să menţioneze că nu îşi doresc ca copiii lor să fie izolaţi, ci consideră că locul lor este în şcoli, universităţi, de rând cu ceilalţi tineri. La rândul lor, tinerii cu dizabilităţi prezenţi la eveniment au povestit despre problemele cu care se confruntă în încercarea de a se angaja, despre condiţiile grele de muncă şi despre faptul că de cele mai multe ori sunt discriminaţi în comparaţie cu ceilalţi colegi.

Iurie Milicenco, Consultant principal în cadrul Comisiei Parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie, a menţionat că problema angajării tinerilor cu dizabilităţi în câmpul muncii este una reală şi că este de apreciat faptul că societatea civilă a decis să iniţieze un dialog în acest sens. Mai mult ca atât, domnul Milicenco a sugerat crearea unui grup de iniţiativă care să reprezinte interesele acestei categorii, iar Comisia Parlamentară pe care o reprezintă este deschisă să caute soluţii împreună.

Reprezentanta Direcţiei învățământ secundar profesional şi mediu de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, doamna Maria Golban,  a menţionat că instruirea profesională a tinerilor cu dizabilităţi se limitează la doar câteva specialităţi care nu răspund în totalitate intereselor acestora. Din motiv că în instituţii nu există profesori pregătiţi să lucreze cu această categorie de tineri, dar şi din cauza localurilor neadaptate, tinerii nu-şi pot continua studiile.

Agenţii economici prezenţi la eveniment au ţinut să împărtăşească propriile experienţe pozitive cu persoanele cu dizabilităţi pe care le-au angajat. S-a propus compilarea tuturor practicilor pozitive ale angajatorilor şi elaborarea unui material informativ pentru cei care îşi propun să angajeze tineri cu dizabilităţi. Reprezentanţii unii fabrici de confecţii din capitală au menţionat că sunt deschişi să angajeze tineri cu dizabilităţi, însă mai au nevoie de timp pentru adaptarea localului. Pe de altă parte, Sergiu Parii, audiolog şi medic ORL, a subliniat importanţa asigurării condiţiilor de muncă necesare acestei categorii de persoane şi a măsurilor de protecţie la locul de muncă.

În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte ce ţin de oportunităţile de pregătire profesională a tinerilor cu dizabilităţi şi posibilităţile de angajare a acestora în câmpul muncii. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) au făcut o prezentare a serviciilor pe care le oferă tinerilor cu dizabilităţi. Una dintre problemele sesizate de ANOFM este reticența agenţilor economici de a angaja tineri cu dizabilităţi, asta chiar în condiţiile în care au locuri vacante.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi:

Asociaţia Copiilor Surzi din Moldova

acsm.moldova@gmail.com

tel./fax: 022 281701

PNUD_UE.png" alt="LOGO PNUD UE" width="720" height="136" />