Proiectul Visegrad în Moldova



La 21 martie 2014, la Institutul Naţional de Cercetări Economice a avut loc lansarea Proiectului european „Introducerea standardelor UE în Moldova: spre un nou model de cooperare şi planificare”.

La prima reuniune, care s-a desfăşurat cu ocazia lansării evenimentului, au participat reprezentanţi din cadrul instituţiilor care fac parte din consorţiul respectiv: Institutul Naţional de Cercetări Economice, Inspiro Consulting LLC, Universitatea Szent Istvan, Universitatea Slovacă de Agricultură, Universitatea din Boemia de Sud, Forumul Mişcării Europene.

La evenimentul de lansare a Proiectului a participat preşedintele interimar al AŞM, acad. Ion Tighineanu, care a felicitat participanţii la reuniune cu aceeastă ocazie, menţionândimportanţa colaborării regionale pentru Republica Moldova în parcursul ei european. „Pentru noi este foarte important de a crea noi capacităţi de guvernare, de a implementa standartele europene în toate sferele de activitate, inclusiv în ceea ce ţine de cooperare şi planificare”, a specificat preşedintele interimar al AŞM. Domnia Sa a informat asistenţa despre participarea activă a Republicii Moldova la realizarea mai multor proiecte din Programul Cadru 7, cât şi despre eforturile întreprinse de a ne asocia la Programul comunitar „Orizont 2020”. Acad. Tighineanu a mulţumit partenerilor străini pentru colaborare, exprimându-şisperanţa că interacţiuneasinergetică în cadrul consorţiului va genera noi proiecte de anvergură cu impact regional.

Potrivit directorului Institutului Naţional de Cercetări Economice, dr.hab. Alexandru Stratan, reuniunea are drept obiectiv de a crea o platformă durabilă de cooperare între partenerii din cadrul proiectului şi a elabora matricea responsabilităţilor fiecărui partener. Totodată, directorul INCE a specificat că proiectul îşi propune să contribuie la dezvoltarea regională prin creştereacapacităţii de guvernare a administraţiei publice şicompetenţeleinstituţiilor responsabile de dezvoltare în Republica Moldova, dar şi consolidarea cooperării între reprezentanţiiadministraţiei publice locale din ţara noastră.

În cadrul evenimentului, Dumitru Stratan, coordonatorul proiectului, a făcut o scurtă prezentare a proiectului, reiterând că obiectivul de bază al acestuia rezidă în aducerea standardelor europene în Moldova în domeniul cooperării şi planificării şi transferul de cunoştinţe, anume către autorităţile locale, implicit, capacităţile de planificare, de cooperare, lucru foarte important pentru municipalităţi, raioane care constituie un instrument de bază în contextul descentralizării.

Ulterior, în cadrul reuniunii, au fost discutate aspectele de cooperare şi planificare în cele patru ţări participante în proiect, care au vizat cadrul de reglementare, principalele instrumente şi cele mai bune practici privind cooperarea şi planificarea în fiecare ţară - Slovacia, Cehia, Ungaria şi Polonia.

Pe parcursul derulării proiectului, partenerii şi-au propus elaborarea a patru strategii în Republica Moldova, în acest scop fiind create grupurile de lucru cu participarea experţilor europeni, care vor veni în cadrul training-ului cu metodologii şi procedee de planificare strategică pentru a îmbunătăţi calitatea planurilor de dezvoltare economică integrată.

Proiectul a demarat în luna martie curent şi finalizează în luna noiembrie. În cadrul training- urilor, conferinţelor, workshop-urilor, organizate pe parcursul anului, vor fi invitaţi nemijlocit reprezentanţi ai autorităţilor locale din Republici Moldova. La finele proiectului va fi organizată o conferinţăinternaţională de totalizare a practicilor însuşite.

 

Sursa: www.asm.md

Progresul proiectului poate fi urmărit la pagina oficială a acestuia: www.visegradpractices.md sau la pagina de facebook: https://www.facebook.com/visegradpracticesmoldova