Dezvoltarea Antreprenoriatului social in Moldova



Importanţa dezvoltării întreprinderilor sociale în Republica Molodva, va constitui subiectul principal al unui atelier de instruire, a cărăr lucrări se vor ţine în luna martie, curent.  Astfel, Centrul Contact în cadrul proiectului „Dezvoltarea Antreprenoriatului Social in Moldova”, finanţat de Fundaţia Est-Europenă din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), îşi propune să instruiască 30 de reprezentanţi ai APL din localităţile beneficiare în privința conştientizării creării întreprinderilor sociale. La atelier sunt invitaţi să participe reprezentanţii APL care vor oferi suport la realizarea următoarelor proiecte sociale în republică, la fel cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene:

1. Integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi de vedere din Mun. Bălţi, AO Asociaţia Femeilor Afacerilor din mun. Bălţi;

2. Valorificăm potenţialul antreprenorial local şi ne dezvoltăm, AO Clubul Femeilor INSPIRAŢIE, Oxentea, Dubăsari;

3. Prin muncă decentă spre un viitor decent pentru toţi tinerii Moldovei, AO DORINŢA,

4. Mara – Haine cu impact social, AO Mara Woman, Chişinău implementat in s. Scoreni rn. Străşeni;

5. Antreprenoriat Social pentru persoane cu dizabilităţi, Asociaţia Motivaţie, Vadul lui Vodă, mun. Chişinău;

6. Creşterea legumelor în sere cu tehnologii avansate în economisirea resurselor energetice, Centrul de Resurse pentru Tineri Dacia, Soroca;

7. Abilitatea Economică a persoanelor cu dizabilităţi şi/sau familiilor lor prin comercializarea genţilor/poşetelor hand made pentru dame din material reciclabil, AO Keystone Human Services International Moldova Association, Chişinău, care se va implementa în 5 localităţi: Orhei, Făleşti, Chirca-Anenii Noi, Voloave-Soroca, Hansca-Ialoveni;

8. ÎS ”Floare de cireş” – Mecanism de integrare socială a tinerilor cu dizabilităţi din Răzeni, Eco-Razeni, Ialoveni, com. Răzeni;

9. Suntem la fel, Agenţia de Dezvoltare Rurală HABITAT, Rezina.

Precizăm, că scopul proiectului este consolidarea capacităţilor a 60 de antreprenori sociali şi 30 de reprezentanţi ai APL din localităţile beneficiare în domeniul antreprenoriatului Amintim că în luna aprilie-mai 2013, Centrul CONTACT a instruit 97 de persoane: reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale înregistrate în RM, reprezentanţi ai întreprinderi comerciale, reprezentanţi ai grupurilor comunitare de iniţiativă şi persoane din categorii vulnerabile şi defavorizate.

Coordonator de programe, Centrul Contact, Lilia Porumb Tel: 022 233947.