Conferinţa „Consolidarea eforturilor comunitare şi colaborare durabilă în vederea prevenirii violenţei în familie în Republica Moldova"



Reprezentanţa Winrock Moldova organizează conferinţa „Consolidarea eforturilor comunitare şi colaborare durabilă în vederea prevenirii violenţei în familie în Republica Moldova”, cu ocazia finalizării Proiectului „Prevenirea violenţei şi abuzului domestic prin eforturi comunitare noi” (ADVANCE), finanţat de către Fundaţia OAK (agenda se anexează).

Evenimentul va avea loc pe data de 12 februarie 2014 la Complexul Summit Events & Conference Center (m.Chisinau, str.Tighina 49/3).

Scopul evenimentului constă în fortificarea eforturilor şi relaţiilor dintre actorii comunitari de la nivel naţional şi local  în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

La eveniment vor participa: factorii de decizie din domeniul violenţei în familie de la nivel naţional şi local, organizaţii internaţionale, organizaţii neguvernamentale, confesiuni religioase, voluntari, treneri, mass-media, echipa proiectului ADVANCE.

Subiectele de bază care se vor discuta în cadrul evenimentului ţin de: realizări şi lecţii învăţate în urma implementării Proiectului ADVANCE, rolul parteneriatelor în prevenirea violenţei în familie şi necesitatea şi eficienţa programelor de instruire în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Invităm mass-media cointeresată în domeniu să particpe la eveniment.