Asociatia Obsteasca „Azartek” prezinta rezultatele proiectului „Sa Unim Malurile Prutului”



În data de 2 decembrie 2013, la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă, Asociaţia Obştească „Azartek” a prezentat rezultatele proiectului „Să unim malurile Prutului”, destinat tinerilor jurnalişti, cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai României, care au avut drept scop elaborarea unui ziar pentru tinerii de pe ambele maluri ale Prutului. „Să unim malurile Prutului” urmăreşte consolidarea dialogului dintre tinerii din România şi Republica Moldova, crearea unui mediu adecvat pentru schimbul de experienţă între aceşti tineri şi stabilirea unor relaţii de prietenie şi apropiere. Activităţile de proiect se vor derula în Republica Moldova.

Timp de o lună, tinerii implicați în proiect au participat la scrierea unui ziar „Generația cu papion”, care aborda, în paginile sale, subiecte de importanță pentru tinerii din Moldova și România. Materialele reflectate în paginile ziarului au avut nu doar scopul de a informa tinerii despre anumite evenimente care au loc în Moldova sau România, dar totodată și de a prezenta tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului experiențe ale tinerilor de pe celălalt mal.

În cadrul conferinţei de presă, organizatorii au subliniat importanţa acestui proiect, care se reflectă în primul rînd prin faptul că e unicul proiect de acest gen ce a avut loc în Moldova şi care a implicat tinerii jurnalişti de pe ambele maluri ale Prutului. Organizatorii şi-au exprimat convingerea că acest proiect va duce la stabilirea unei legături mai stranse între tinerii din România şi Republica Moldova prin schimbul informaţional ce va fi asigurat de către ziarul ce va fi publicat. Acest proiect reprezintă doar o platformă de consolidare a dialogului dintre tineri, care ulterior va fi asigurat în baza relaţiilor stabilite în urma lansării proiectului.

De asemenea, în cadrul conferinței de presă a avut loc și ceremonia de înmînare a diplomelor pentru participanții la acest proiect, care s-au implicat activ în scrierea materialor.

Elena Rațoi, coordonatorul proiectului, a menționat importanța acestui proiect pentru dezvoltarea relațiilor dintre tinerii de pe ambele maluri ale Prutului. Ziarul „Generația cu papion” și-a pus scopul să dezvolte o categorie de tineri liberi de orice prejudecată, care își doresc schimbarea, care se opun rutinei și pledează pentru libertate. De asemenea, a menționat despre faptul că participanții au avut ocazia să scrie materiale ce reflectă viața tinerilor, să ia interviuri de la tinerii care au obținut anumite reușite și care ar putea să-i învețe și pe alții ceea ce cunosc. Au fost reflectate viziuni despre cum e să fii tînăr în România. La fel ca și tinerii din România, care s-au implicat în scrierea revistei, ei și-au expus propria opinie despre populația din Basarabia.

Tinerii implicați în proiect au menționat că acest proiect a fost unul destul de interesant pentru ei, deoarece au avut ocazia să cunoască mai mulți oameni noi, de la care ai ce învăța. La fel ei au aflat care este atitudinea tinerilor din România despre Moldova și că aceștia, de fapt, sunt foarte deschiși spre colaborare și dialog.

Atît organizatorii, cît și tinerii implicați în proiect, își doresc o continuare a activității. La această etapă se discută posibilitatea lansării unui blog în calitate de continuare a proiectului.

                       

Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru relaţia cu Românii de Pretutindeni, în perioada 1 iunie 2013 – 31 decembrie 2013.