„Ce nu poate fi spus prin cuvinte, poate fi strigat prin artă.”

IMG 7051Cine nu-şi aminteşte cu nostalgie copilăria?! Cu certitudine, anume în această perioadă a vieţii se pun bazele personalităţii, se înfiripă cultura spirituală, artistică şi fizică a omului. Nu putem uita că peste tot copii se bucură de aceleeaşi lucruri : le plac poveştile, le place joaca. De curînd, în municipiul Chişinău a fost lansat proiectul Teatrul de Păpuşi „Piciul”, care reuneşte într-o armonie perfectă munca intelectuală, artistică şi munca tehnică. Tinerii au ales să schimbe viitorul prin intermediul poveştilor şi jocului. Astfel munca educativă devine mult mai instructivă şi dezvoltă volumul de cunoştinţe al copiilor.

„ Prin buna alegerea a pieselor cu texte captivante şi educative şi prin decorurile variate, noi asigurăm o educaţie civică şi estetică” susţine managerul proiectului Ursachi Corina. Activitatea teatralizată în grupele preşcolare se efectuează în baza textelor literare cu care copii se familiarizau la activităţile de literatură şi în orele libere. „Montarea primei piese a fost o provocare pentru noi. Le-am propus educatoarelor şi copiilor împreună să compună o piesă de teatru. Acest procedeu a contribuit la dezvoltarea vorbirii, imaginaţiei creative şi  a creativităţii verbale. Piesa, propusă de preşcolarii gradiniţei „Sălcioara” din comuna Stăuceni, a şi fost montată la lansare.” Susţine psihologul proiectului Eugenia Ursachi.

IMG 7089Piesa „Scufiţa Roşie”, scenografia: copii grădiniţei „Sălcioara”, a pus bazele unei activităţi de lungă durată a Teatrului de Păpuşi „Piciul”. „ Mă bucur ca proiectul a fost lansat la noi. Mereu am dorit să fiu actriţă. Caricatura unui copil leneş, dezordonat sau necuviincios, este mult mai vie, mai accesibilă dacă va fi prezentată pe scenă, de o păpuşă, decît observaţiile şi morala pe care adesea le facem, noi educatorii sau părinţii.” Declară Aliona Isacova, educatoare la Instituţia Preşcolară „Sălcioara”. Proiectul e la început de cale şi are ca scop dezvoltarea personalităţilor în perioada copilăriei cultivarea spiritului social-colectiv, democraţie, egalitate de gen, responsabilitate socială şi valori primare.

Proiectul Teatrul de Păpuşi „Piciul” este realizat de absolventa programului de mentorat pentru femei "Inspir-o!"  Corina Ursachi cu sprijinul Centrului „Parteneriat pentru dezvoltare”, în colaborare cu Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, prin intermediul Programului de Granturi pentru Democraţie din resursele acordate de Guvernul SUA.

 

Articol adaugat de: Corina Ursachi