Prezentarea celei de-a doua ediţii a Indicelui Libertăţii Presei



Indicele Libertăţii Presei, care măsoară gradul de libertate a mass-media din ţările Parteneriatului Estic (PE), relevă că presa din Republica Moldova este parţial liberă, cu anumite progrese pe unele segmente, dar şi cu regrese pe altele. Cu un indicator de 6 puncte din 7, Republica Moldova se clasează în acest trimestru pe locul întâi în spaţiul PE, progresând cu o poziţie faţă de perioada precedentă. Astfel, Moldova devansează cu o diferenţă mică de punctaj Georgia, care este urmată de Armenia și Ucraina.

Lansat de CJI în cadrul proiectului „Monitorizarea libertăţii presei în ţările Parteneriatului Estic”, Indicele Libertăţii Presei este un studiu elaborat în baza evaluărilor a zece experţi media independenţi, produs cu asistenţa Uniunii Europene.

În perioada iulie – septembrie 2013, Indicele relevă o serie de deficienţe cu care se confruntă presa din Moldova, printre care înrăutăţirea relaţiei presei cu politicul, autocenzura, lipsa de transparenţă a proprietăţii media, dar şi monopolul statului asupra distribuţiei presei scrise.

Aspectele pozitive remarcate în studiu ţin de asigurarea dreptului la libertatea de exprimare în cadrul legal al Republicii Moldova, încetarea practicii instanţelor de judecată de aplicare a compensaţiilor mari în cazuri de defăimare şi dezvoltarea accelerată a domeniului Internetului şi noilor media.

Acesta este cel de-al doilea Indice dintr-o serie de studii ce se elaborează trimestrial de CJI în cadrul proiectului „Monitorizarea Libertăţii Presei în Ţările Parteneriatului Estic”. În afară de Republica Moldova, proiectul se desfăşoară în alte 5 state ale Parteneriatului Estic: Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan.

Indicele Libertăţii Presei, raportul şi recomandările experţilor au fost realizate în cadrul proiectului „Monitorizarea Libertăţii Presei în Ţările Parteneriatului Estic”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în perioada martie 2013 – februarie 2015, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Această publicaţie a fost produsă cu asistenţa Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul publicaţiei îi revine în exclusivitate Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI). Publicaţia nu reflectă în mod necesar opinia Uniunii Europene.