Tiraspolul găsește soluție ecologică pentru frunzele căzute



Frunze pentru ingrasamant

Tiraspolul a găsit utilitate pentru frunzele căzute. În timp ce în restul țării frunzele sunt arse, autoritățile din Tiraspol au găsit o soluție ecologică eficientă. Frunzele colectate sunt transportate pe teritoriul unei întreprinderi private și ulterior transformate în îngrășământ organic. Pentru grăbirea procesului de transformare a materialului organic în humus este utilizat un tip special de viermi, Eisenia Fetida. În rezultat se obține un fertilizator calitativ natural care nu conține produse chimice.

Practica utilizării frunzelor este întâlnită în diferite colțuri ale lumii. Frunzele sunt utilizate pentru producerea de compost, mulci, termoizolarea culturilor și copacilor pe timp de iarnă, iar în unele părți frunzele sunt utilizate chiar pentru producerea peleților pentru sobele ecologice. 

CIVIC.MD