10 femei de pe ambele maluri ale Nistrului urmează un program de stagiu în organizaţiile cu experienţă din Chişinău



La sfârşitul  lunii octombrie, 10 femei din regiunea transnistreană vor urma un stagiu în organizaţiile cu experienţă de pe malul drept al Nistrului. Timp de 5 zile, ele vor dobândi experienţă în profesia sau în specialitatea lor pentru a disemina ulterior practicile acumulate în comunităţile de unde provin. Astfel, ele vor contribui  la stabilirea  bunelor relaţii între oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii lor. Participanţii la programul de stagiu  au fost selectaţi în baza anchetei pentru participare la programul de stagiu, distribuită participanţilor la training organizat de Centrul CONTACT.

Pe durata  programului de stagiu, femeile vor participa atât la sesiuni de instruire, cât şi la activităţi practice desfăşurate de organizaţiile-gazdă.  Organizaţiile-gazdă care vor primi stagiari pentru această perioadă sunt: Institutul de Dezvoltare în Instruire „MileniuM”, Centrul Internaţional „La Strada”, Centrul de Parteneriat pentru Dezvoltare, Consiliul Naţional al Tinerilor din Moldova şi Centrul CONTACT.

Programul de stagiu este parte componentă a proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului în dezvoltarea comunităţii”, implementat de Centrul Contact din Chișinău, în parteneriat cu Institutul Independent de Drept si Societate Civilă din Tiraspol . Scopul proiectului este sporirea gradului de participare a femeilor din mediul rural în rezolvarea problemelor comunităţilor. Pe lângă programul de stagiu, femeile din zonele rurale vor fi implicate în realizarea de mini-proiecte la nivel local,  la fel vor participa într-o serie de vizite de schimb de experiență pe ambele maluri ale Nistrului. Perioada de implementare a proiectului este mai 2013 – aprilie 2014.

Acest proiect este realizat cu asistenţa Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană (UE), co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Programul UE-PNUD îşi propune   să contribuie la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.

Detaliile referitoare la acest program de stagiu le puteţi afla de la Lilia Porumb, asistent de proiect (233947; 233948; lporumb@contact.md, lilia.porumb@gmail.com).