Migraţia tinerilor este o oportunitate de dezvoltare dacă aceasta este sigură

IMG 1797CHIŞINĂU, 12 august 2013 – Ziua Internaţională a Tineretului, marcată anual la 12 august, este axată în acest an pe problema migraţiei tinerilor, având genericul „Migraţia tinerilor: Mişcare spre dezvoltare". Aceasta a fost şi tema unei conferinţe de presă în aer liber desfăşurată la Chişinău de Ministerul Tineretului şi Sportului în comun cu Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM).

Tinerii sunt consideraţi drept cel mai mobil grup social în contextul migraţiei – ei formează circa 30% din migranţii internaţionali. Cu toate acestea, prea puţin se cunoaşte despre probleme lor şi oportunităţile pe care migraţia le oferă tinerilor migranţi şi altor tineri afectaţi de migraţie. În această zi, la nivel global, autorităţile de stat, organizaţiile de tineret şi alte părţi interesate sunt încurajate să acţioneze pentru promovarea drepturilor migranţilor tineri şi pentru sporirea potenţialului de dezvoltare a migraţiei tinerilor.

La Chişinău, Ministerului Tineretului şi Sportului în comun cu Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM) a organizat o conferinţă în aer liber. Evenimentul a început cu discursurile organizatorilor, care, printre altele, au subliniat contribuţia pozitivă a tinerilor migranţi în societăţile de origine, de tranzit şi de destinaţie şi necesitatea conjugării eforturilor pentru valorificarea potenţialului de dezvoltare a tinerilor migranţ, iar finalul a fost culminat de un breakdance show.

Sergiu Stanciu, viceministrul Tineretului şi Sportului, a declarat că „Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Tineretului şi Sportului, prin politicile elaborate şi promovate, depun eforturile necesare pentru ca tinerii să se dezvolte, să-și valorifice potenţialul, să creeze și să activeze în Republica Moldova. Fenomenul migrației este un proces specific unor țări aflate în perioadă de tranziție, precum este și țara noastră. Astfel, migraţia a devenit parte a unui proces global. În pofida unor riscuri care însoțesc acest fenomen, migraţia tinerilor încadrează și o perspectivă benefică pentru societate. Un exemplu ar fi promovarea mobilităţii tinerilor în scop educaţional si cultural. Tinerii pot contribui pozitiv la dezvoltarea societăţii în care trăiesc, prin valorificarea cunoştinţelor şi experienţelor multiple obţinute în afara ţării," a menţionat Sergiu Stanciu.

La rândul său, Antonio Polosa, Coordonatorul rezident ONU interimar şi şeful Misiunii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) în Republica Moldova, a declarat că migraţia extinde orizontul, şi, totodată, aceasta ar putea aduce anumite riscuri, cum ar fi trecerea frontierelor nereglementată, lucru la negru şi, cel mai rău, trafic de persoane. „Migraţia tinerilor din Republica Moldova este adesea şi justificat legată de situaţia economică dificilă. Programul de abilitare economică al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, finanţat de Uniunea Europeană, ajută tinerilor să scape de sărăcie, ceea ce elimină rădăcina migraţiei nereglementate şi a traficului", a mai spus Antonio Polosa.

„Migraţia tinerilor este o oportunitate de dezvoltare prin prisma posibilităţilor pe care le creează. Atât migraţia, cât şi mobilitatea tinerilor formează abilităţile şi competenţele necesare de a contribui la piaţa forţei de muncă şi a dezvolta noi oportunităţi economice, având la bază schimbul de experienţă, transferul de cunoştinţe şi promovarea ideilor inovatoare", a spus Eduard Mihalaş, preşedinte în exerciţiu al Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM).

Principalele cauze ale migraţiei tinerilor din Republica Moldova au la bază factorii economici, aşa ca lipsa locurilor de muncă, salariile mici şi sărăcia. În 2012, 56% din numărul total de 328000 de migranţi din Republica Moldova au fost tineri în vârstă de 15-34 de ani.

Astăzi, ONU a lansat Raportul privind tinerii la nivel global axat pe migraţia tinerilor şi dezvoltare. Raportul oferă o perspectivă multidimensională a experienţelor de viaţă a tinerilor migranţi, cât şi o privire de ansamblu a rolului pe care îl joacă tinerii în elaborarea politicilor de migraţie şi dezvoltare. Mai multe despre raport puteţi afla aici: www.unworldyouthreport.org

12 august a fost declarată Ziua Internaţională a Tineretului de către Adunarea Generala a ONU în 1999. În fiecare an, această zi este marcată sub un nou generic, ce urmăreşte să pună accent pe anumite aspecte, provocări din viaţa şi activitatea tinerilor şi să recunoască eforturile tinerilor din întreaga lume pentru consolidarea societăţii globale.

Pentru informaţii suplimentare:

Maria Hâncu, Serviciul de presă al Ministerului Tineretului şi Sportului, tel: 022 820 868; e-mail: comunicare@mts.gov.md;

Irina Lazur, Consultant comunicare UNFPA Moldova, tel: 022 21 40 03; e-mail: lazur@unfpa.org

Lilia Duca, Coordonator Comunicare, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, tel.: 022 233 088; e-mail: lilia.duca@cntm.md