20 de jurnalişti s-au convins că dezvoltarea regională este subiect de ştire



20 de jurnalişti angajaţi în media scrise, electronice şi on-line au participat în perioada 1-3 august 2013 la un curs de instruire intitulat „Dezvoltarea regională - de la politici ambiţioase  la impact social şi subiect de ştire". Trainingul a avut loc în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale", implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Evenimentul a fost desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.

Cursul de instruire a fost formulat astfel încât să corespundă nevoilor de instruire şi perfecţionare ale jurnaliştilor. Pe lângă trecerea în revistă a surselor de informare preţioase pentru jurnalişti, au fost analizate ocaziile de ştire oferite de domeniul dezvoltării regionale şi modurile în care pot ele fi valorificate.

„Am vrea ca relatările de presă să fie obiective şi critice, pentru a ne stimula să depunem şi mai multe eforturi la implementarea proiectelor de dezvoltare regională", le-a relatat jurnaliştilor Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan.

Participanţii au avut ocazia de a vedea la faţa locului cum se traduc ideile de ambiţioase de proiect în realitate, succesul unui proiect de dezvoltare regională fiind garantat nu de inaugurarea solemnă, ci de un serviciu public de calitate pentru cetăţeni.

„Cred că jurnaliştii ar trebui să se focuseze nu doar pe scandaluri şi VIP-uri, ci şi pe lucrurile care se schimbă în societate cu contribuţia unor comunităţi sau primari care încep a înţelege care e misiunea lor şi încearcă a consolida oamenii în jurul unor idei ce ar putea îmbunătăţi condiţiile de viaţă.", relatează jurnalistul Vitalie Dogaru, unul din instructorii prezenţi la curs.

Totodată, cursul de instruire a oferit prilejul jurnaliştilor de a comunica direct cu reprezentanţii instituţiilor de dezvoltare regională, autorităţilor locale, dar şi beneficiarii.

„Este unul din puţinele seminare de la care mă întorc cu un articol aproape definitivat. A fost foarte utilă vizita în teren, fiindcă am văzut cum se aplică în practică politicile şi proiectele despre care ne vorbesc autorităţile. Vorbind cu oamenii, am înţeles cât de important este să se pună accent pe informarea populaţiei, proces la care pot contribui şi jurnaliştii", afirmă Svetlana Panţa, reporter la „Jurnal de Chişinău".

Prin asemenea activităţi de instruire, GIZ şi MDRC îşi propun să contribuie la o mai bună informare a jurnaliştilor despre domeniul dezvoltării regionale, pentru a creşte astfel prezenţa şi notorietatea acestui subiect de interes public.