Cele mai valoroase lecții se învață în condiții extreme

a     Dacă până acum participantele Programului Național de Mentorat pentru Femei „Inspir-o!”, proiect realizat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, aveau o anumită definiție pentru ”aventură”, cu siguranță aceasta s-a schimbat în urma experienței inedite de care au avut parte în perioada 5-7 iulie. Un sfârșit de săptămână ce ar putea fi caracterizat de curaj, entuziasm, experiență și multă energie, toate culminînd în expresia unei echipe fortificate.

     Totul a început vineri dimineață, cînd atît participantele Programului, cît și organizatorii acestuia, au mers la Țâpova, acolo unde urmau să campeze și să înfrunte noi încercări ale vieții. De altfel, întreg traseul, a avut o cursivitate logică și bine structurată. Respectiv, toate provocările care au apărut, s-au caracterizat printr-o creștere treptată a gradului de dificultate. Dacă în primele ore am fost surprinse să aflăm că va trebui să gătim în aer liber, să punem corturi, să aprindem focul din nimic și să respectăm un anumit set de reguli, încă nu știam ce ne așteaptă. Dar tocmai aceste mici încercări ne-au călit pentru aventurile ce au urmat.              

     Vineri, în echipe alese aleatoriu, am concurat în diferite probe, pe cît de copilărești, pe atît de pline de maturitate, din punct de vedere al lecțiilor oferite la final. Am învățat din eșecuri și din cîștiguri și am materializat cunoștințele strategice acumulate de-a lungul timpului, toate unificate de spiritul de echipă şi abilități de lider amplificate cu fiecare probă trecută.

     Sâmbătă avea să înțelegem ce înseamnă curajul pe mai multe fronturi. În primul rînd, curaj a fost necesar pentru a ne vocifera bfricile și a le găsi un antidot. Iar o dată făcut acest lucru, am pornit pe cărări nebănuite, la capătul cărora așteptau exerciții de alungare a fricilor, urmate de alte probe de curaj. Astfel am perceput noi provocarea de a parcurge ținându-ne de funie o distanță de 35 de metri, la o altitudine de 30 de metri, deasupra unei cascade înconjurate de copaci cu o priveliște cu adevărat copleșitoare. Aceasta nu a fost singura parte aventuroasă. Așa că în continuare, a trebuit să urcăm pe o scară improvizată cu o înălțime de 10 metri atârnată de pe o stâncă a celei mai mari cascade din Țîpova. Asemeni pașilor făcuți în viață, fiecare mișcare necesita o atenție și tactică deosebită, spre a ajunge la punctul final. Ziua s-a încheiat cu o meditație la apus de soare, fiecare reflectînd asupra sensului vieții sale și valorilor care o ghidează în tot ce face cu adevărată dedicație.  

     Duminica a început la ora 5 dimineața cu meditații la răsărit, exerciții de salutare a soarelui și yoga, urmate de o veridică înviorare în apa rece a izvoarelor din pădure. Au urmat discuții,dezbateri, analize şi reflecții. Se părea că aventurile din ziua precedentă au construit în fiecare dintre participante o pistă de lansare, o pistă de unde să se aventureze fără frică în tot ce le-ar veni în cale. Și acest lucru a fost demonstrat cu desăvîrșire atunci când am dezbătut diferite subiecte, am argumentat și ne-am susținut punctele de vedere, chiar de-a trebuit să meargem până-n pânzele albe. A fost o zi de concluzii personale și colective, de învățăminte și noi planuri de viitor.

c     Într-un final, am înțeles că ceea ce se anunța a fi un eveniment de consolidare a echipei s-a transformat într-o experiență marcantă pentru toate persoanele prezente. Au fost trei zile de izolare în inima pădurii, de aventură pe crestele dealurilor, de meditații în tainica prezență a soarelui, de spirit de echipă în orice circumstanță. Au fost trei zile de descoperire a propriului eu.

Știm că ceea ce am învățat acum sunt lecții extrem de valoroase, iar acest lucru urmează a fi demonstrat ulterior, prin acțiuni de binefacere în colaborare cu cei de la Linia Montana – o echipă minunată, care ne-a ghidat și ne-a molipsit de principii de viață deosebite.

 

 

 

Pentru mai multe informații

Ciorchină Alexandrina – comunicare și PR

e-mail: alexandrina.ciorchina@gmail.com

 

Acest proiect este realizat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova prin intermediul Programului de Granturi pentru Democrație din resursele acordate de Guvernul SUA.

logo