Elevii din s. Vorniceni vor merge la Şcoala de Arte, datorită unui proiect marca CIVITA

Vorniceni5

Arta este un catalizator al schimbării sociale şi are un rol semnificativ în dezvoltarea unei comunităţi. Şi pentru că cei mici şi părinţii lor nu ajung în capitală să participe la evenimentele culturale, Rodica Jereghi din s. Vorniceni, r. Străşeni, a decis să aducă în clasele copiilor arta, sub toate formele ei. În urma participării în cadrul Programului CIVITA, Rodica a decis să deschidă o Şcoală de Arte, lansând astfel proiectul „Investind în copii şi cultură investim în viitorul cult al localităţii noastre”.

Vorniceni1

Noua şcoală îşi va deschide uşile la întâi septembrie, într-un sediu nou, frumos şi spaţios. Aproape 700 de copii vor putea beneficia de lecţii de dans, artă teatrală, canto sau pictură/sculptură/modelare în lut. De asemenea, cei mici vor învăţa să cânte la chitară, pian, acordeon sau vioară. Orele vor fi predate de profesorii din localitate.

Rodica Jereghi crede că o societate dezvoltată se caracterizează prin cultura naţională a acesteia, iar „promovarea dansurilor, cântecelor şi folclorului nostru ne va ajuta să nu ne uităm rădăcinile, cine suntem, de unde venim şi încotro mergem”. Acest crez a ajutat-o să convingă întreaga comunitate - reprezentanţii APL, angajaţii grădiniţei şi părinţii copiilor - să se implice în implementarea acestui proiect.

Vorniceni2La evenimentul de lansare a Şcolii de Arte a participat şi Dahlstrom Månstråle, reprezentanta Ambasadei Suediei în Moldova, care a avut discuţii interesante şi inspirate cu tinerii, copiii, artiştii şi oamenii din s. Vorniceni. „Sunt fericită să văd cum oamenii dintr-un sat din centrul Moldovei beneficiază direct de suportul poporului suedez. Aștept cu nerăbdare să vizitez Școala de Artă când va fi finisată şi gata pentru funcționare”.

Rodica Jereghi este una dintre absolventele Programului de Accelerare a Participării Femeilor "CIVITA", implementat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova și Suediei. După cum ne-a spus şi Rodica, această experienţă a ajutat-o să iasă din zona sa de confort, să aibă încredere în sine şi putere de a-i convinge pe alţii să se implice în dezvoltarea comunităţii. 

 

logo CIVITAFIN