CIRCA 15 MII DE PERSOANE AU BENEFICIAT DE SPRIJIN SI AJUTOR IN CADRUL SAPTAMANII VOLUNTARIATULUI



Circa 15 mii de persoane, in special copii si tineri, au beneficiat de sprijin si ajutor in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului (SNV) din acest an, transmite Info-Prim Neo cu referire la totalurile preliminare ale Coalitiei pentru promovarea legii si activitatilor de voluntariat.

Intre 14 si 21 aprilie, perioada de desfasurare a SNV, au fost organizate 62 de activitati. In actiunile de voluntariat au fost implicati peste 30 de deputati, ministri, vice-ministri, consilieri, primari si alte persoane publice, care au oferit comunitatilor exemple de responsabilitate sociala. Potrivit organizatorilor, multe dintre persoanele publice ofera durabilitate activitatilor la care au participat, ramanand „conectati” la cazurile in care s-au implicat. O singura persoana publica s-a aratat nemultumita de participarea sa in calitate de voluntar, deoarece evenimentul la care a participat nu a fost suficient mediatizat.

La realizare a activitatilor SNV 2008 au participat 19 ONG si 6 institutii publice. In total, timpul oferit voluntar de persoanele publice a constituit aproximativ 230 ore, timpul oferit de voluntari din ONG-uri – 1150 ore. Valoarea muncii depuse ar constitui in bani minimum 20 700 lei.

Info-Prim Neo