Proiectul ProEcoOffice - Colectarea Hîrtiei de Oficiu pentru Dezvoltare, implementat în mun. Bălţi de AO "CERTITUDINE"



Logo civic

 

   

Asociaţia Obştească Centrul de Informare şi Susţinere a Tinerilor Economişti „CERTITUDINE” anunţă lansarea proiectului „ProEcoOffice” – Reciclarea Hârtiei de Oficiu pentru Dezvoltare susţinut cu generozitate de Centrul Regional de Mediu în cadrul Programului SECTOR finanţat de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare Internaţională (SIDA).

Ideea proiectului constă în crearea unui sistem de colectare sistematică a hârtiei de oficiu din birourile companiilor private, băncilor, instituţiilor publice, asociaţiilor necomerciale şi alţi consumatori de hârtie de oficiu, pentru predarea către reciclare, iar banii acumulaţi din profitul obţinut de compania socială înregistrată de către AO „CERTITUDINE” să fie direcţionaţi pentru finanţarea iniţiativelor de mediu lansate de către tinerii din nordul Republicii Moldova.

În cadrul proiectului vor fi instalate cel puţin 60 distrugătoare pentru hârtie în c-ca 60 oficii ale companiilor private, instituţiilor publice, asociaţiilor necomerciale, băncilor şi altor tipuri de oficii pentru ca toată hârtia de oficiu care conţine date comerciale, dar şi cu caracter personal să fie distrusă şi predată gratuit întrerinderii sociale ANDAEU-PRIM S.R.L., fiind colectată prin intermediul unui serviciu mobil de colectare operat de către studenţi cu contract de muncă part-time.

Distrugătoarele vor fi oferite companiilor pentru folosinţă gratuită în baza unui contract de comodat, după modelul „1+1”, deci pentru fiecare distrugător procurat de către partener, vom oferi unul gratuit în baza contractului de comodat.

Invităm companiile private, băncile, instituţiile financiare, agenţiile de turism, reţelele comerciale, asociaţiile necomerciale şi alte grupuri de consumatori ai hârtiei de oficiu la o colaborare pentru instalarea distrugătoarelor de hârtie şi predarea hârtiei pentru reciclare.

De asemenea, vor fi organizate sesiuni de instruire pentru personalul companiilor / instituţiilor partenere referitor la consumul raţional de hârtie şi reciclare în cadrul cărora colaboratorii companiilor / instituţiilor îşi vor ameliora cunoştinţele şi îşi vor forma deprinderi de consumul raţional de hârtie şi reciclare.

Pentru detalii, contactaţi directorul de proiect Eugeniu Graur la 079999533, eugeniu.graur@certitudine.md

Acest proiect este implementat  de AO „CERTITUDINE” cu susţinerea financiară a Centrului Regional de Mediu în cadrul programului SECTOR finanţat de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare Internaţională (SIDA).