Pozitia ONGurilor de media privind declaratia CSM

Organizatiile neguvernamentale de media sunt nedumerite de declaratia Consiliului Superior al Magistraturii din 27 martie a.c. cu privire la presupusa campanie „de exercitare de presiune îndreptată împotriva sistemului judecătoresc, sustinută de către anumite institutii media”.
 
Atragem atentia asupra faptului că CSM nu face trimitere la vreo institutie de presă sau vreun material jurnalistic ce ar fi știrbit autoritatea sistemului judecătoresc, după cum se afirmă în declaratie. Totodată, chemăm jurnalistii să se abtină de la generalizări cum că toti subiectii sistemului judecătoresc ar fi corupti si să realizeze investigatiile de o manieră cât se poate de profesionistă, astfel încât faptele prezentate să nu lase loc de interpretări.

Constatăm că declaratia CSM survine pe fundalul mai multor investigatii jurnalistice cu privire la averea unor judecători si procurori, investigatii care arată modul în care averile au fost agonisite si prezintă date despre discrepanta dintre veniturile acestora si valoarea de piată a proprietătilor. Cerem Consiliului Superior al Magistraturii să se abţină pe viitor de la presiuni directe sau voalate asupra jurnaliştilor şi instituţiilor mass-media.
 
 
Semnatari:
 
  • Centrul pentru Jurnalism Independent
  • Asociaţia Presei Independente
  • Centrul de Investigaţii Jurnalistice
  • Centrul "Acces-Info"
  • Comitetul pentru Libertatea Presei
  • Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova
  • Uniunea Jurnaliştilor din Moldova