Câştigătorii competiţiei inginereşti EBEC Chişinău merg la faza regională în Bucureşti



Pe 22-24 martie, în Shopping MallDova s-a desfăşurat competiţia inginerească de rang european EBEC, organizată de asociaţia studenţească BEST Chişinău. În cadrul competiţiei studenţii Universităţii Tehnice a Moldovei au fost provocaţi la ingeniozitate şi gândire inovativă.

“Evenimentul a stimulat creativitatea în rândurile viitorilor ingineri, prin implicarea lor în rezolvarea problemelor actuale ale oraşului şi prin sarcina de a crea un mecanism din materiale neconvenţionale.” declară coordonatorul proiectului, Maxim Cebotari.

Echipele a câte 4 membri s-au înscris la una din probele: Team Design sau Case Study. Participanţii probei Team Design au construit un dispozitiv care să cronometreze trei perioade de timp stabilite: 20, 25 şi 30 secunde. Finalizarea fiecărei perioade de timp era semnalizată prin arborarea unui mic drapel. La dispoziţie au avut 7 ore şi o serie de materiale, printre care: sare, bandă adezivă, carton, butelii de plastic, aţă, scânduri de lemn, casete video şi audio.

Echipele care au participat în secţiunea Case Study au avut sarcina de a identifica problemele reţelei de transport din oraşul Chişinău şi de a propune un plan de soluţionare, cât mai practic, dar şi cât mai original.

Participanţii au folosit abilităţi de lucru în echipă, de prezentare şi de generare a ideilor, abilităţi dobândite la sesiunile de training livrate de trainerii Ilie Dercaci (School of Business Communications), Alexandru Bordea (Evenda) şi Victor Bujoreanu (BEST).

Cele mai bune echipe au fost remarcate şi evidenţiate de juriul EBEC Chişinău. “Am avut o deosebită plăcere să jurizez competiţia EBEC. Nu a fost atât de uşor să alegem câştigătorii, dar consider că fiecare a obţinut, în primul rând, o experienţă frumoasă şi sper ca participanţii să nu se oprească aici, ci să-şi continue autodezvoltarea, pentru a reuşi în profesie şi în viaţă.” afirmă membra juriului, Natalia Târziu.

Astfel, la competiţia Team Design a câştigat echipa compusă din studenţii Grigore Plîngău, Nicolae Barbaroş, Cristian Iaconi, Ion Ababii. Pe locul întâi la proba Case Study s-a plasat echipa alcătuită din studenţii anului 3 Dorin Ciumac, Veaceslav Musteaţă, Vlad Sârghi, Gheorghi Vreme. Echipele învingătoare pleacă pe 12-15 mai la Bucureşti, să reprezinte Republica Moldova la etapa regională EBEC, unde vor concura cu echipe din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov.

BEST Chişinău este un grup local al Board of European Students of Technology, organizaţie studenţească de nivel european, apolitică, nonprofit ce are drept scop facilitarea relaţiei dintre studenţi, companii şi universităţi. BEST îşi propune să ofere oportunităţi de dezvoltare personală viitorilor ingineri prin evenimentele pe care le organizează.