Promo-LEX: Din 01 aprilie reîncepe înrolarea tinerilor în structurile militare ilegale



Începând cu 01 aprilie – 10 august 2013 în regiunea transnistreană demarează campania de recrutare și încorporare a tinerilor cu vârsta 18-27 ani în structurile paramilitare ilegale. Un ”decret” în acest sens a fost semnat ieri, 28 martie, de liderul de la Tiraspol. Așadar, tinerii rezidenți ai localităților din estul țării, cetățenii R.Moldova și ai altor state, vor fi citați și obligați contrar Constituției R.Moldova și tratatelor internaționale, să depună jurământ unui regim ilegal și anticonstituțional.

Asociația Promo-LEX consideră procesul de „înrolare” în structurile paramilitare drept ilegal și asimilat privării de libertate, manifestat prin detenție prelungită în „unitățile militare”. Din practica Asociației se constată că tinerii, care evită „înrolarea” în aceste structuri sunt anunțați în căutare, sechestrați de la posturile de control, condamnați ilegal la închisoare de până la 2 ani sau sancționați cu amenzi de până la 600 $ SUA. În aceeași situație sunt și persoanele care din convingeri religioase, pacifiste, umanitare, etice, morale sau din alte motive similare nu pot îndeplini serviciul militar. Odată „înrolați” în așa numită armată, tinerii sunt supuşi unor tratamente inumane şi degradante, torturii și muncii forţate, iar cei care părăresc unitățile respective sunt anunțați în căutare. Au fost înregistrate la fel şi cazuri de deces, maltratări, abuzuri și escrocherii.

În acest context, Asociația Promo-LEX solicită autorităților constituționale:

  • să asigure protecția și să garanteze drepturile tuturor recruților din regiunea transnistreană a Moldovei;
  • să investigheze modul în care tinerii sunt „înrolați” forțat în cadrul acestor structuri ilegale și să atragă la răspundere persoanele vinovate de încălcarea drepturilor fundamentale și constituționale ale persoanelor forțate;
  • să organizeze campanii de informare a tinerilor cu privire la drepturile și obligațiile lor militare;
  • să nu admită tratarea discriminatorie a tinerilor domiciliați în stânga Nistrului, respectând în acest sens Constituția, legislația în vigoare și drepturile fundamentale ale omului;
  • să ceară rezolvarea problema tinerilor „înrolați” forțat în structurile paramilitare din stânga Nistrului în cadrul formatului politic existent.

Asociația Promo-LEX