Viitorul e la plural! Viitorul e al tinerilor!



544625 148489798652655 392028652 n

V-aţi imaginat vreodată că prin intermediul unor ciocolate ar putea fi învăţat un principiu de bază al dezvoltării personale? Sau cum campania „Free Hugs” ar fi un exemplu elocvent de responsabilitate şi succes? V-aţi întrebat vreodată cum ar fi să fii parte a unui proiect unic şi irepetabil ca carcater şi tematică? Toate răspunsurile la aceste întrebări le ştiu tinerii care au participat la 16 martie la lansarea oficială a proiectului Şcoala de lideri locali „Viitorul”.

Proiectul de faţă  are ca scop de bază stimularea activismului civic al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani  din raionul Anenii Noi în decurs de două luni.  Proiectul are la bază trei subprograme de instruire: subprogramul de Dezvoltare Personală ce constă din 7 traininguri cu tematici diverse: managementul timpului, comunicare eficientă, brandul personal, setarea scopurilor etc.; al doilea este subprogramul de Inspiraţie Comunitară în cadrul căruia, prin întâlniri şi schimburi de experinţă, tinerii vor fi motivaţi prin exemple comunitare de succes; iar al treilea subprogram – managementul proiectelor în cadrulul căruia tinerii, aplicând cunoştinţele accumulate în subprogramele anterioare, vor fi instruiţi în domeniul scrierii şi implementării proiectelor.

Întreaga activitate a fost posibilă datorită prolificului partenerit stabilit între Consiliul Raional al Elevilor Anenii Noi, Direcţia Educaţie  Anenii Noi,Direcţia Asistenţă Socială, Tineret şi Protecţia Familiei, cu suportul deplin al organizaţiei Corpul Păcii Moldova. Parteneri importanţi ai şcolii de lideri sunt Proiectul LeaderSHE, ediţia a II-a , unde  proiectul  a fost  bine pus la punct  şi Comunitatea  FLEX din Moldova.

Prin urmare, în ziua de 16 martie, Sala Mica a Consiliului Raional Anenii Noi a găzduit doua evenimente remarcabile: ceremonia de lansare a proiectului Şcoala de lideri locali „Viitorul” după care a urmat prima sesiune de trainig din cadrul acesteia – Proactivitate. Prezenţi la ceremonia de lansare, partenerii proiectului,doamna Olga Bogovic,vicepreşedintele Consiliului Raional, domnul Alex Woods, Coordinator pentru programul de Training, Corpul Pacii in Moldova şi Olga Melniciuc – Manger de proiect al Proiectului LeaderSHE,ediţia a II-a,care au ţinut să accentueze necesitatea unor astfel de activităţi şi au apreciat implicare activă a tinerilor din cele trei licee ale oraşului. Primul trainig care a vizat proactivitatea a fost condus de Nicolae Apostu, trainer cu o experienţă de mai bine de 7 ani.

În acest context, Ana Indoitu, managerul proicetului, a declarat că idea şcolii de lideri locali a fost una spontană şi iniţial, aparent greu de realizat, dar cu ajutorul şi suportul partenerilor idea a căpătat culoare şi contur real.

De menţionat că Şcoala de lideri locali “Viitorul” va continua în următoarele două luni aducând o contribuţie semnificativă la dezvoltarea personală a celor ce sunt la propriu viitorul acestei ţări. Iar odată ce mesajul de bază al primului training a fost  “Nu ezita, încearcă! Dacă ţi se propune, acceptă!”, avem certitudine că tinerii participanţi au urmat deja îndemnul şi au acceptat provocare de a deveni mai buni, mai creativi, mai proactivi!
  

Radu Artiom,participant la şcoala de lideri locali “Viitorul”,
elev in clasa a IX-a în L/T “Mihai Eminescu”