Prin mentorat - de la Idee la Impact



Sîmbătă, 2 februarie a avut loc o nouă sesiune de instruire cu tematica ”De la Idee la Impact”, în cadrul Programului Național de Mentorat pentru Femei. De data aceasta, participantele au fost ghidate de directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), Alexei Buzu. De altfel, propriu-zis proiectul este realizat de CPD, care a implementat cu succes mai multe idei privind politicile de gen și promovarea femeii în societate.

IMG 8696Ziua a început printr-o discuție despre obiectivele ce și le poate seta fiecare persoană, pentru a reuși ceea ce și-a propus. Iar pentru a minimaliza spectrul domeniilor în care participantele vor să se dezvolte, ele au efectuat un brainstorming, ajungînd la patru sfere de interes: business/afaceri (precum și dezvoltarea afacerii), scrierea și gestionarea de proiecte sociale, avansarea profesională și antreprenoriatul social. Drept urmare, odată orientate spre o anumită arie, ele au format grupuri de lucru, cu care au conlucrat pe durata întregii sesiuni.

Punctul de plecare a fost găsirea unui caz real – a unei probleme, în rezolvarea căreia participantele ar putea să-și valorifice ideile și potențialul. În concordanță cu tematicile grupurilor prestabilite, s-au ajuns la patru situații cu aspecte discutabile, ce au fost studiate în orele ce au precedat această etapă a sesiunii. De altfel, aceste propuneri discutate sunt în strînsă legătură cu procesul de realizare a obiectivelor de lungă durată, setate la sesiunile anterioare.

Pentru a eficientiza procesul de investigare, Alexei le-a prezentat participantelor anumite instrumente de analiză, printre care ”Centrul puterii”, la baza căruia stă motivația și influența, precum și identificarea corectă a actorilor care se află în spatele determinărilor fiecărei persoane în momentul soluționării unei probleme.

Odată aflate mecanismele de analiză, fiecare echipă a cercetat cazurile identificate anterior, găsind puncte forte, slabe, riscuri și posibilități ce pot interveni în momentul implementării anumitor soluții. De altfel, anume această activitate a stîrnit dezbateri aprinse, întrucît fiecare dintre ideile survenite a fost trecută prin punctul de vedere a participantelor, a cunoștințelor teoretice și practice, astfel ajungîndu-se la soluții mult mai complexe, complete și realizabile.

Ghidate de ideea expusă de cîteva ori de către formator, cum că ”What you don’t count, doesn’t count” (Ceea IMG 8779ce tu nu iei în considerație, nu contează), toate persanele prezente au făcut arborele obiectivelor pentru problemele anterior menționate. Și la acest capitol au apărut anumite divergențe de opinie, dar care au avut drept urmare ameliorarea soluțiilor găsite, întrucît acestea au fost structurate în anumite limite și standarte ale posibilităților reale de implementare. În acest mod, una dintre participante a enunțat o idee esențială în găsirea de soluții, citînd-ul pe Einstein: ”Lucrurile sunt simple. Dacă nu poți să le explici, înseamnă că nu le-ai înțeles.”

 În cadrul acestei sesiuni, toate persoanele implicate au arătat o profundă înțelegere a subiectelor dezbătute, demonstrînd gradul de veridicitate a celor spuse de Alexei: ”Mai bine lupți cu o cauză pe care crezi că o poți consolida, decît doar să iei titulatura de erou și să lupți cu morile de vînt.”

Finalmente, s-ar putea concluziona că participantele au avut parte de o sesiune în care s-au abordat probleme esențiale ale societățiii, s-au găsit soluții și s-au analizat puncte de vedere, reliefînd cît de important este implicarea personală spre a face o trecere vizibilă ”de la Idee la Impact”.

 

Pentru mai multe informații

Ciorchină Alexandrina – comunicare și PR

e-mail: alexandrina.ciorchina@gmail.com

 

logo

 

 

 

 

Acest proiect este realizat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, `prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova prin intermediul Programului de Granturi pentru Democrație din resursele acordate de Guvernul SUA.