Curs eLearning în domeniul Managementului proiectelor educaţionale de intervenţie



O echipă de formatori de la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA a beneficiat în luna iunie de formare în domeniul elaborării şi facilitării cursurilor de instruire la distanţă, oferită de Fundaţia Educaţie pentru Democraţie din Polonia.  Ca rezultat, a fost elaborat cursul Managementul Proiectelor Educaţionale de Intervenţie și plasat pe platforma internațională www.civicportal.org. Cursul s-a desfășurat în perioada 01.10.2012 - 09.12.2012. Iniţial, au solicitat participarea la curs 178 persoane, pe portal s-au înregistrat 118 persoane, dintre acestea, în jur de 80 persoane accesau portalul cel puţin o dată pe săptămînă şi studiau cursurile propuse. Pentru a absolvi cursul, studenții, au elaborat o schiță de proiect în baza unui formular de aplicare.  49 cursanţi au expediat documentele  de proiecte - dintre aceştia, 46 au întrunit condiţiile de elaborare şi au fost certificaţi.

În conținuturile propuse spre studiere au fost abordate noțiunile generale din managementul proiectelor cu accente pe fiecare etapă, astfel încît cursanții să capete cunoștințe atât în scrierea proiectelor cît și în administrarea acestora. Printre subiectele abordate au fost: noțiuni  generale despre managementul proiectelor de intervenție, documentele de proiect, stabilirea scopului și obiectivelor unui proiect, planificarea, monitorizarea și evaluarea, activitatea de echipă și managerul de proiect.

Proiectele prezentate la final, denotă o pregătire elementară în domeniul dat, inclusiv motivaţia de a căuta surse de finanţare şi de a elabora proiecte de intervenţie, în mod individual, dar şi în echipă.