O jucărie de brad poate marca viaţa unui prunc nevinovat



Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei în parteneriat cu Shopping MallDova organizează pe data de 22 şi 23 decembrie, între orele 10:00- 20:00 un târg de binefacere. În cadrul său vor fi expuse jucăriile de brad confecţionate de mamele-voluntare din Chişinău, care au participat la atelierele de creaţie din campania „De la Mame pentru Mame”.

Campania a fost lansată pentru al doilea an consecutiv, de Misiunea Socială „Diaconia”. Pe parcursul a 2 săptămâni, mame de diverse vârste şi profesii au confecţionat jucării de brad, folosind materiale precum: fetru, hârtie, mărgele, paiete, etc. De fiecare jucărie este ataşat şi un mesaj sugestiv pentru cumpărători: „Mulţumesc! Datorită ţie voi creşte în braţele mamei!”.

Fondurile acumulate în urma târgului vor fi utilizate pentru întreţinerea beneficiarilor proiectului „În braţele mamei”, cupluri mamă-copil, aflate în dificultate.

Igor Belei, director al Misiunii Sociale Diaconia: „Împodobirea bradului este o activitate plină de semnificaţie pentru fiecare familie. De ce facem asta? pentru că luminiţele sunt simbolul călăuzei pentru cei 3 magi, ele marchează drumul spre Pruncul Iisus. În ajun de Crăciun, Vă aşteptăm cu drag la târgul de caritate organizat de Diaconia şi venim cu îndemnul de a ne decora casele cu jucării deosebite, făcute din inimă, investite cu o semnificaţie aparte de mamele care le-au confecţionat.”

La târgul de binefacere din 2011, 300 de familii au împărtăşit mesajul campaniei şi au procurat jucării de brad.

Pe parcursul unui an, prin intermediul proiectului „În braţele mamei”, Diaconia a asistat 42 de cupluri mamă copil aflate în dificultate (23 au beneficiat de susţinere în cadrul Centrului Maternal şi alte 19 au fost asistate în comunitate prin intermediul Centrului de consultanţă).

 

Campania_de_Craciun_Diaconia

Pentru contacte:

Anna Zastavneţcaia

Responsabil PR & Fundraising

Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei

Tel. 022 46 32 28

E-mail: office@diaconia.md