Forumul societăţii civile şi al autorităţilor publice locale din UTA Găgăuzia



La 27 noiembrie, 2012 la  Comrat a avut loc un forum regional cu tema „Autorităţile publice locale şi societatea civilă drept promotori ai reformelor în Găgăuzia”, organizat de Centrul CONTACT în cadrul proiectului  „Sporirea transparenţei şi responsabilităţii autorităţilor prin activităţi comune ale mass-media şi societăţii civile”, realizat cu suportul Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie (UNDF).

La forum au participat reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media locală şi regională reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai administraţiei başcanului UTA Găgăuzia.

Participanţii la forum au fost salutaţi de către Başcanul UTA Găgăuzia dl. Mihail Formuzal. În alocuţiunea sa de inaugurare, dumnealui a menţionat faptul că executivul de Comrat  acordă o atenţie permanentă facilităţii participării formaţiunilor societăţii civile la procesul de luare a deciziilor la nivel de autonime. Reprezentanţii societăţii civile din regiune au acces liber la şedinţele autorităţilor publice de toate nivelurile, opiniile şi propunerile lor sunt luate în considerare în procesul de elaborare şi implementare a politicilor publice regionale. Faptul că în regiune s-au creat şi funcţionează cu succes circa 300 de asociaţii obşteşti dovedeşte că  în Găgăuzia  libertatea de asociere este asigurată plenar.

În acelaşi timp conducătorul autonomiei Găgăuze şi-a exprimat  doleanţa ca ONG-urile din regiune să fie mai active, să abordeze mai îndrăzneţ  problemele majore cu care se confruntă comunităţile locale, să vină cu propuneri de accelerare a reformelor dar şi să se implice în promovare şi monitorizare  a lor.

În special Mihail Formuzal a adus la cunoştinţa celor prezenţi că personal va opta ca în bugetul autonomiei pentru anul viitor să fie alocaţi 100 mii lei pentru susţinerea iniţiativelor care vor veni din partea societăţii civile. Aceşti bani ar putea fi alocaţi asociaţiilor obşteşti în formă de granturi sau plăţi pentru prestarea anumitor tipuri de servicii pentru autorităţile publice din autonomie.

-  Ajutaţi-mă să promovez acest concept în Adunarea Populară a Găgăuziei şi atunci vom putea susţine substanţial  organizaţiile care vor fi capabile să desfăşoare activităţi de utilitate publică în regiune, -- a afirmat başcanul.

În cadrul forumului  a fost abordat un spectru larg de probleme  referitoare la situaţia actuală privind dezvoltarea sectorului asociativ din regiune şi implicarea formaţiunilor societăţii civile în procesul decizional local, contribuţia asociaţilor obşteşti la identificarea şi soluţionarea  problemelor locale de interes comun, sporirea şi aprofundarea transparenţei şi democraţiei locale.

Situaţia actuală şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor APL-ONG   la  forum a fost prezentată de Vitalie Chiurcciu, şef Direcţie dezvoltare economică, comerţ, deservire socială şi relaţii economice externe a Comitetului Executiv  al UTA Găgăuzia.

Despre importanţa şi necesitatea unei colaborări strânse între autorităţile publice locale şi societatea civilă la forum a vorbit  Serghei Neicovcen, director executiv al Centrului CONTACT.

Reprezentaţii autorităţilor publice, membrii asociaţiilor obşteşti prezenţi la forum au venit cu propuneri, sugestii şi opinii pentru aprofundarea procesului de democratizare a vieţii publice, sporirea rolului societăţii civile în luarea deciziilor la nivel local, consolidarea capacităţilor autorităţilor publice locale şi a celor la nivel de autonomie în conlucrarea cu societatea civilă pe diferite domenii.

La forum a fost  elaborată şi aprobată o  rezoluţie care va fi înaintată organului executiv al UTA Găgăuzia pentru a fi examinată şi întreprinse măsurile de rigoare.