Fotografia – un domeniu explorat de persoanele cu dizabilități intelectuale



A patra ediție a expoziției de fotografii ”Lumea, așa cum o văd Eu” a fost inaugurată astăzi, la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Fotografiile prezentate în cadrul expoziției au fost realizate de copii și tineri cu dizabilități intelectuale.

La expoziție au participat cu lucrări proprii opt persoane, care au fost dezinstituționalizate din Casa internat pentru copii (băieți) cu deficiențe mintale din Orhei. Cei mai mulți dintre ei au fost incluși în servicii sociale alternative celor rezidențiale și faptul că au participat la expoziție reflectă cît de multe abilități au obținut de cînd au fost reintegrați în comunitate.

Inițial, participanții la expoziție au fost învățați cîteva tehnici de bază de fotografiere, iar apoi au fotografiat singuri ceea ce au dorit. Majoritatea au surprins cu camera foto activități, momente și personaje din viața lor de zi cu zi, cum sînt – animalele și plantele de care au grijă, oamenii apropiați, vecinii și tot ceea ce se întîmplă în jurul casei. Unii dintre ei au fotografiat și ceea ce i-a surprins plăcut – excursii sau plimbări. Cert este că fiecare fotografie redă emoțiile și gîndurile celui care a realizat-o.

Fotografii începători au participat la inaugurarea expoziției împreună cu oamenii apropiați. Ei au primit chiar din mîna Dnei Valentina Buliga, Ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familie, cîte o diplomă de merit și copii ale fotografiilor pe care le-au realizat. Fotografiile de la ediția anterioară au fost incluse într-un calendar de perete, care de asemenea a fost distribuit participanților.

Expoziţia este organizată anual de către Keystone Human Services International Moldova Association (KHSIMA) în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF) şi este parte a Programului de acțiuni consacrat comemorării Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități pe care Ministerul le desfăşoară în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie 2012 în parteneriat cu organizațiile neguvernamentale. Fotografiile vor fi expuse în holul ministerului toată luna decembrie.

KHSIMA contribuie la reformarea sistemului de îngrijire şi protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi în vederea incluziunii sociale a acestora, prin intermediul Programului „Comunitate Incluzivă - Moldova”. Programul „Comunitate Incluzivă - Moldova” este implementat în parteneriat cu MMPSF, cu susţinerea financiară a Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă / Iniţiative în Sănătatea Mintală şi a Fundaţiei Soros-Moldova.