Apel împotriva proiectului de Rezoluţie privind valorile tradiţionale



Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM,
dl. Iurie Leancă


str. 31 August 1989 , 80 Chişinău MD2012,
Republica Moldova

Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova
pe lângă Oficiul Națiunilor Unite din Geneva (ONUG)
Dl. Victor Moraru


Chemin du Petit-Saconnex 28
1209 Geneva, Elveția
Fax: +41 22 733 91 04

Excelență,

Prin prezenta, Asociaţia Promo-LEX intervine în susţinerea activiștilor pentru drepturile omului din Federația Rusă şi din alte state, cu un apel prin care solicităm respectuos, ca la sesiunea 21 a Consiliului pentru Drepturile Omului (ONU), Republica Moldova să se expună împotriva proiectului de Rezoluție privind ”valorile tradiționale”. Asociaţia Promo-LEX susţine că inițiativa Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, poate fi folosită pentru a evita recunoașterea universalității drepturilor omului (a se vedea apelul anexat).

În cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului se examinează proiectul Rezoluției privind valorile tradiționale, propus de Federația Rusă, prin care aceasta încearcă să asimileze protecția drepturilor omului de ”valorilor tradiționale”. Cunoaştem cu toţii că unele ”valori tradiționale”, atât în Republica Moldova, cât și în Federația Rusă, acoperă unele fapte inadmisibile precum discriminarea femeilor, violența domestică etc. Odată cu adoptarea unei astfel de Rezoluții, va fi mai ușor să justifici represiunea și discriminarea, făcând trimitere la ”valorile tradiționale” ale unui stat.

Drepturile fundamentale ale omului s-au conturat datorită nevoii de a proteja ființa umană prin măsuri eficiente, care pot garanta o apreciere obiectivă a respectării lor. Prin urmare, recunoașterea drepturilor fundamentale nu reprezintă în sine un risc pentru o diminuare a valorilor tradiționale, ba dimpotrivă, considerăm că drepturile fundamentale au evoluat odată cu societatea pentru a-și atinge scopul de protecție a persoanei, indiferent în ce stat se află și cu ce tradiții se identifică.

Considerăm, de asemenea, că Federația Rusă în realitate urmărește opunerea ”valorilor tradiționale”, drepturilor omului, lăsând interpretarea de a trata violarea unor drepturi ale omului prin respectarea ”valorilor tradiționale”.

În 2009, s-a discutat un proiect similar, oponenții acestei Rezoluții au adus ca exemplu cazul Arabiei Saudite și a Camerunului, unde au justificat represiunile împotriva homosexualilor și a discriminării femeilor prin recunoașterea valorilor tradiționale ale acestor state.


Anexe:
1. Apelul Asociaţiei Promo-LEX împotriva proiectului Rezoluției
2. Îngrijorări_rezoluţie_Valori_tradiţionale_Eng

Persoană de contact:
Vadim Vieru, Jurist, Promo-LEX
Tel./Fax alt(+373 22) 450024