Am devenit membri Stop TB Partnership



Recent, Centrul de Dezvoltare în Sănătate „AFI” a devenit membru al parteneriatului Stop TB: http://www.stoptb.org/partners/partner_profile2.asp?PID=69694

Stop TB Partnership este cunoscut ca un organism unic, cu puterea de a implica factori de decizie din lumea întreagă în lupta cu tuberculoza. Activitatea Coaliţiei Stop TB Partnership este coordonată de către un secretariat găzduit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) din Geneva, Elveţia, al cărui rol este de a îmbunătăţi accesul la diagnosticul şi tratamentul TB, de a cerceta şi dezvolta noi metode de diagnosticare, tratament şi vaccinare mai rapide şi mai eficiente etc.

Fiecare partener Stop TB poate să facă schimb de informaţii cu privire la activitatea organizaţiilor partenere, la fel schimb de experienţă şi de bune practici cu alţi parteneri care lucrează în domeniul profilaxiei şi controlul tuberculozei.

Suntem bucuroşi că facem parte din Stop TB Partnership împreună cu alte circa 1000 de organizaţii din peste 100 de ţări ce au ca scop principal eradicarea tuberculozei în lume.

Află mai multe despre Centrul de Dezvoltare în Sănătate "AFI" de pe www.afi.md. De asemenea, urmăreşte-ne şi pe facebook: http://www.facebook.com/centrulafi