Primul Summit de Excelenţă în Management Local



 

 

 

PENTRU DIFUZARE IMEDIATA

27 iunie 2012

Persoană de contact: Irina Ionită

Contacte: 068504449

iionita@lgsp.md

COMUNICAT DE PRESA

Primul Summit de Excelenţă în Management Local

Ieri, 26 iunie, 2012 la ora 17.00, Ambasadorul SUA William H. Moser a participat la Primul Summit de Excelenţă în Management Local (EML) în Republica Moldova, organizat de către noul proiect al USAID de Susţinere a Autorităţilor Locale (LGSP).

„Prin intermediul Proiectului de Susținere a Autorităților Locale, Guvernul SUA va continua să acorde ajutor Guvernului acolo unde el este cel mai aproape de cetățenii Moldovei, și anume la nivel local”, a menţionat Ambasadorul Moser în cadrul Summitului.

Reprezentanţi ai Parlamentului Republicii Moldova, autorităţi din administraţia centrală şi locală, donatori, organizaţii internaţionale, şi societatea civilă au participat la eveniment.

Iurie Ţap, preşedinte al Comisiei Parlamentare Speciale pe Descentralizare şi Consolidare a Autonomiei Locale, în cuvântul sau de salut a subliniat că Proiectul de Susținere a Autorităților Locale este foarte binevenit in contextul implementării Strategiei și Planului de Acțiuni pentru Descentralizare, care este un obiectiv strategic al Alianței pentru Integrare Europeană.

Scopul Summit-ului constă în stimularea unei competiţii constructive între municipalităţi, motivarea autorităţilor locale de a-şi stabili obiective cât mai înalte, şi susţinerea lor în atingerea acestor obiective, ca parte componentă a reformei de descentralizare. Ca program pilot, EML se va focusa asupra oraşelor-centre raionale, oferindu-le training şi asistenţă tehnică pentru a consolida profilul autorităţilor locale prin instituţionalizarea practicilor şi instrumentelor care promovează buna guvernare și transparenţă. Summitul EML va fi organizat anual şi va oferi oportunitatea de a împărtăşi succesele şi lecţiile învăţate, de a identifica tendinţele şi a aprecia eforturile şi realizările obţinute în cadrul reformei de descentralizare.

A fost prezentat Indicele de Performanţă Locală (IPL), ca un instrument de evaluare a progresului obţinut de către Autorităţile Locale în îmbunătăţirea prestării serviciilor, eficienţei energetice, managementului financiar şi bugetării. Utilizarea IPL va stimula transparenţa şi angajamentul cetăţenilor în contextul dezvoltării comunitare.

Scott Johnson a menţionat în discursul său: „Noi avem convingerea că autorităţile locale pot răspunde provocării de a atinge obiectivele de descentralizare ale Guvernului, asigurând astfel o calitate sporită a vieții pentru cetățeni, și noi sperăm că proiectul nostru va contribui la realizarea acestor succese.”

Tatiana Badan, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), a salutat lansarea Summitului și a proiectului LGSP, accentuând faptul că majoritatea membrilor CALM, fiind parteneri ai primului program de susținere a descentralizării din partea Guvernului SUA (proiectul LGRP) resimt și astăzi efectele și beneficiile școlarizării și asistenței primite în ceea ce ține de dezvoltarea capacităților și oferirea unor servicii de calitate.

LGSP îşi propune să asiste autoritaltile locale în planificarea şi punerea în aplicare a politicilor şi procedurilor care să contribuie la buna guvernare, dezvoltarea capacităţii locale de a face faţă  responsabilităţilor ce ţin de descentralizare în prestarea serviciilor în mod transparent, și care să genereze o creştere a economiilor locale şi să rezulte în servicii mai rentabile şi mai eficiente.