Prin Participare Voluntara a Tinerilor



Mic_copyAsociația Obștească CISTE  ”Certitudine” din mun. Bălți, în perioada noiembrie 2011 – decembrie 2012,  implementează proiectul ”Prin Participare Voluntară a Tinerilor spre o Comunitate Durabilă”. Proiectul este implementat  cu susținerea financiară a Fundației Est Europene, din resursele USAID oferite prin intermediul Fundației Eurasia.

Scopul principal este de a stimula implicarea activă a tinerilor în viața comunității prin participarea la  procesul decizional, prin identificarea și soluționarea unor probleme cu care se confruntă tinerii din comunitate.

În cadrul proiectului sunt vizate trei localități rurale: Mărăndeni, Elizaveta și Alexandreni.  Pînă la moment au fost desfășurate activitățile de instruire la care au participat 69 tineri din cele trei localități. Tinerii au participat la un curs de instruire constituit din 3 module, ”Participarea Tinerilor în procesul de luare a deciziilor și în dezvoltare comunitară la nivel local. Mobilizare Comunitară. Voluntariat”,  ”Elaborarea Proiectelor. Management de Proiect” și ”Dezvoltarea Parteneriatelor. Colectare de Fonduri”.  Aceste instruiri au contribuit la sensibilizarea tinerilor referitor la problemele cu care se confruntă comunitatea, asupara importanței implicării lor la soluționarea acestor probleme și conștientizarea oportunităților de implicare care le-ar permite rezolvarea acestor probleme.

Instruirile au finalizat cu elaborarea a 3 propuneri de proiect, în fiecare din localitățile sus menționate, una dintre aceste 3 propuneri urmînd să fie susținută financiar cu o contribuție în valoare de $1.000 din partea Fundației Est Europene, $100 din partea AO C.I.S.T.E. ”CERTITUDINE” din grantul oferit de către Youth Service America pentru încurajarea participării tinerilor la dezvoltarea comunităților locale, cu condiția ca tinerii să mobilizeze cel puțin $400 din comunitate.

Inițial, tinerii au întocmit harta necesităților identificînd cele mai prioritare probleme, și ierarhizăndu-le au elaborat propuneri de proiecte pentru primele 3 din ele.

MicutAstfel în s. Mărăndeni au fost elaborate următoarele propuneri:

”FAMILIA – Leagănul Vieții și al Iubirii” cu scopul de promovare a valorilor de familie în rândul tinerilor, ”Toți Împreună Putem Face Schimbări” având drept scop promovarea modului sănătos de viață prin sport, ”Cu Pași Mici spre o Lume fără Violență” cu scopul de a diminua violența în familie printr-o comunicare mai eficientă între generații și construirea unui teren de joacă pentru copii care ar permite acest lucru.

În s. Elizaveta: ”Azi un Pom Sădit – Mâine un Aer mai Curat” cu scopul de amenajare a parcului din localitate, ”Internetul – Prieten sau Dușman al Tinerilor” cu scopul de sensibilizare a tinerilor referitor la oportunitățile și riscurile internetului, dar și conștientizarea oportunităților de petrecere a timpului liber, ”Societate Informată – Societate Puternică” având ca scop lansarea unui ziar local care ar spori nivelul de informare al tinerilor din localitate.

În s. Alexandreni:  „Un pas spre un mediu mai curat” cu scopul de a crea un mediu mai curat pentru comunitate, ”Teren de joacă pentru copii și susținerea tinerilor defaforizați” care constă în organizarea unei campanii de colectare a lucrurilor pentru copiii din orfelinat și amenajarea unui teren de joacă pentru copiii din s. Alexandreni, ”Ziua sportului” cu scopul de a promova modul sănătos de viață și dotarea sălii sportive cu echipament.

Mic_copy_copy

 

În cadrul proiectului tinerii nu doar vor participa la elaborararea și implementarea propunerilor de proiect, dar vor parcurge toate etapele creînd parteneriate, mobilizînd resurse, construind relații cu reprezentanții APL și implicînd întreaga comunitate în soluționarea acestor probleme.

Formatorii proiectului, Bordianu Elena și Grăchilă Olga, au menționat că tinerii din aceste comunități sunt activi, dar în același timp ei au nevoie de suport informațional, motivare și încurajare din partea maturilor.

Instruirile au produs schimbări palpabile în rîndul tinerilor, pornind de la schimbarea viziunii asupra viitorului lor și dezvoltînd spiritul implicării la nivel local prin intermediul unor inițiative comunitare care vor contribui la dezvoltarea locală.

 

 

Acest proiect este realizat de AO C.I.S.T.E. ”CERTITUDINE” cu suportul Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin intermediul Fundaţiei Eurasia.