Instituția avocatului parlamentar în Republica Moldova: realități și perspective



ombudsman-2012Una din acţiunile de reformă pe care Republica Moldova s-a angajat să o îndeplinească în cadrul procesului de apropiere de Uniunea Europeană este fortificarea instituţiei avocatului parlamentar, prin aplicarea măsurilor de rigoare în conformitate cu principiile şi recomandările de la Paris regăsite în procedurile speciale ale ONU. În luna noiembrie 2011, Ministerul Justiţiei a anunţat despre iniţierea amendării cadrului normativ cu privire la avocatul parlamentar şi Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM).

În acest context, Asociația ADEPT și-a propus să contribuie la procesul de reformare a instituţiei avocatului parlamentar şi CpDOM prin elaborarea studiului ”Instituția Avocatului Parlamentar în Republica Moldova: realități și perspective”. La masa rotundă de prezentare a studiului din 21 martie 2012, autorul Daniela Vidaicu a făcut o analiză a activităţii şi eficienţei instituţiei avocatului parlamentar în Republica Moldova la etapa actuală și a punctat principalele probleme și contrîngeri existente (juridice, instituţionale, economice etc.) în activitatea instituției. Printre acestea au fost menționate: lipsa unor norme exhaustive în textul Constituţiei cu privire la funcţia şi rolul avocatului parlamentar; existența unor prevederi legale ambigue și lacunare privind numirea/demiterea avocaților parlamentari și funcționarea CpDOM și a mecanismului de prevenire a torturii; salarizarea insuficientă a avocaților parlamentari și personalului care activează în cadrul CpDOM; vizibilitatea și transparența redusă a instituției avocatului parlamentar; parteneriatul slab dezvoltat și mai mult declarativ cu societatea civilă; comunicarea deficientă dintre avocații parlamentari și CpDOM, pe de o parte și Parlament și autoritățile de stat vizate în rapoartele CpDOM, pe de altă parte; lipsa unui mecanism de verificare a aplicării recomandărilor emise de către avocații parlamentari etc.

Reprezentanții CpDOM, prezenți la eveniment, au recunoscut existența a mai multor dintre problemele enunțate, însă au argumentat că acestea sunt generate și de lipsa unei voințe politice pentru susținerea instituției. Drept argument, reprezentanții CpDOM au invocat faptul că de 2 ani raportul anual privind situația drepturilor omului nu a fost audiat în plenul Parlamentului. Totodată, ca urmare a asigurării financiare insuficiente a CpDOM, instituția se confruntă cu o fluctuație ridicată de personal, ceea ce afectează performanța și transparența acesteia.

La finalul prezentării studiului, autorul a venit cu mai multe recomandări în vederea redresării situației existente. Cu propuneri au venit și reprezentanții ONG-urilor și ai organismelor internaționale, prezenți la masa rotundă.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Relaţiile UE-Moldova – Monitorizarea Progresului în cadrul Parteneriatului Estic”, implementat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova.

Versiunea integrală a raportului poate fi accesata aici

www.e-democracy.md