Lansarea studiului analitic anual €ž100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova in 2007"



Institutul pentru Dezvoltare si Initiative Sociale €žViitorul" anunta marti, 15 ianuarie 2008, ora 10.00, lansarea studiului analitic anual €ž100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova in 2007". Acest studiu este al doilea de acest gen in Republica Moldova, primul fiind elaborat in 2006 tot de catre expertii IDIS.

Studiul cuprinde rezultatele cercetarilor efectuate timp de un an de un grup de experti spre a surprinde subiectele sensibile si critice ce au dominat agenda publica pe parcursul anului 2007. In opinia expertilor, doar identificarea si cunoasterea corecta a problemelor si abordarea acestora in ansamblu, permite identificarea unor solutii adecvate pentru acele probleme. In rezultat, au fost descrise 100 de probleme cele mai presante in baza unei matrice de analiza, aceste probleme fiind evaluate de un grup de experti independenti dupa trei criterii (Impact, Dinamica, Grad de escaladare) pentru a afla in final un alt indicator - Intensitatea acestor probleme.

Echipa studiului a analizat principalele dezbateri publice, actiunile si mesajele relatate publicului larg prin intermediul mass-media in anul 2007, pentru a intelege astfel in ce masura aceste dezbateri tin pasul cu obiectivele trasate de clasa politica in R. Moldova.

Potrivit evaluarii expertilor, printre problemele cu cea mai mare intensitate din 2007 se numara: €žTensiunile diplomatice dintre Romania si Moldova"; €žInflatia - factor de reducere a cresterii economice"; €žVulnerabilitatea justitiei in fata intereselor politice"; €žRepublica Moldova nu este consecventa in relatiile sale cu UE"; €žRegimul de vize cu Romania"; €žInterventia excesiva a statului in economie"; €žPolitica agrara nechibzuita"; €žPoluarea mediului ambiant"; €žImplementarea Planului de Actiuni RM-UE".

Studiul este un instrument util comunitatii de decidenti politici, oficiali guvernamentali, lideri ai societatii civile si reprezentanti ai mijloacelor de informare in masa din mass-media tiparita si electronica, atat din Republica Moldova, cat si din afara ei avand la baza metode speciale de cercetare.

Valoarea acestui studiu este intarita de structura facila, tehnica de identificare si validare a unor probleme reflectate in presa, reprezentand astfel un efort de constructie a unei agende publice care cuprinde majoritatea subiectelor de interes deosebit pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Studiul este un produs inteligent ce ofera elemente comparative si analitice pentru adoptarea unor tehnici superioare de evaluare a unor decizii care implica importante costuri pentru societatea noastra. Totodata, intentia autorilor acestui studiu este de a incuraja reflectia critica si abordarea comparativista la elaborarea de politici publice eficiente si efective, precum si la cresterea calitativa a nivelului dezbaterilor publice pe aceste teme de interes.

Studiul a fost coordonat de Ghenadie Mocanu, expert IDIS Viitorul, iar echipa de cercetare a fost formata din: Ion Marandici, Dumitru Lazur, Ion Guzun (domeniul Politic), Nadejda Caprar (domeniul Economic), Diana Cheianu-Andrei, Olesea Cruc (domeniul Social) si Alexandru Lesanu (domeniul Relatii Externe).

Studiului a fost elaborat si publicat cu suportul Fundatiei Friedrich Ebert.

 

Detalii suplimentare puteti gasi la 221844 sau la ghenadie.mocanu@viitorul.org.

Persoana de contact: Ghenadie Mocanu

downloaddocument.gif

Descarca Studiul aici (.pdf, 2.03 Mb)