Protest de amploare la Ambasada Rusiei de la Chișinău



Peste 140 de persoane, membre a 30 de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă, vor participa sâmbătă, la 15.45, la o acțiune de protest organizată în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Aceștia vor protesta împotriva lipsei de reacții față de demersurile societății civile de pe ambele maluri ale Prutului în legătură cu incidentul de la punctul de pacificare de pe podul de la vadul lui Vodă.

La 5 ianuarie, curent, ONG-urile membre ale Platformei Civice Acţiunea 2012 au emis un comunicat de presă prin care au condamnat cu tărie uciderea tânărului Vadim Pisari.

Platforma Civică Acţiunea 2012 a cerut retragerea necondiționată a trupelor şi armamentului Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, Acţiunea 2012 a semnalat discrepanţa între dialogul oficial referitor la soluţionarea conflictului din regiunea transnistreană şi realitatea cotidiană trăită de locuitorii din această zonă tensionată, care pot deveni oricând victime ale unei graniţe impuse ilegal şi protejate de mitraliere care asigură ”pacea”.

Platforma Civică Acţiunea 2012 înglobează mai multe organizații non-guvernamentale din R. Moldova, România, Elveția și SUA .

http://www.union.md