Desfiinţarea Centrului de Chirurgie a Inimii îngrijorează societatea civilă



altCReDO şi Asociaţia Filantropică „ProHumanitate” şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu emiterea Ordinul Ministerului Sănătăţii prin care se desfiinţează Centrul de Chirurgie a Inimii – unica instituţie de profil din Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit directorului CReDO, Sergiu Ostaf, în urma adoptării Ordinului Ministerului Sănătăţii din 21 octombrie 2011, există temeri că se va pierde concentrarea capacităţilor serviciului public de cardiochirurgie şi va avea loc dispersarea componentelor acestuia şi anume chirurgie, terapie intensivă şi anestezie, în cadrul unei instituţii mediale de profil larg şi anume Spitalul Clinic Republican.

„Concentrarea capacităţilor la Spitalul Clinic Republican va duce inevitabil la înrăutăţirea tratamentului pacienţilor cardiaci, în urma deficienţelor de comunicare dintre componentele indispensabile ale serviciului de cadriochirurgie, fiecare disciplină fiind integrată în mod separat în diferite departamente ale Spitalului Clinic Republican”, a declarat Sergiu Ostaf, în cadrul unei conferinţe de presă.

Sergiu Ostaf a mai spus că va avea loc şi periciclarea intereselor de tratament adecvat al copiilor cu probleme cardiace, prin integrarea componentelor serviciului de cardiochirurgie direct în structura departamentelor unei instituţii medicale pentru maturi, neexistând specializarea pediatrică a managerilor din cadrul Spitalului Clinic Republican pentru gerionarea competentă a tratamentelor copiilor.

Potrivit lui Sergiu Ostaf, acţiunile recente ale Ministerului Sănătăţii în vederea defiinţării Centrului de Chirurgie a Inimii sfidează interesul public prin monopolizarea excesivă a serviciilor de tratament chirurgical cardiac. Aceasta se întâmplă în pofida percepţiei pozitive asupra performanţelor Centrului de Chirugie a Inimii, considerat un centru de excelenţă, în pofida conştientizării problemelor pacienţilor cardiaci de către publicul larg, inclusiv de către clasa politică, şi în pofida recunoaşterii şi aprecierii internaţionale.

Preşedintele Asociaţiei Filantropice „ProHumanitate” din Germania, Dirk Harting, a declarat, prin Skype, că închiderea Centrului a fost ca o lovitură. Asociaţia colaborează cu Republica Moldova din 1989, iar această decizie aduce daune întregului sistem medical şi aruncă Republica Moldova cu ani în urmă.

CReDO şi Asociaţia Filantropică „ProHumanitate” recomandă anularea Ordinului Ministerului Sănătăţii, organizarea dezbaterilor publice în cadrul Comisiei parlamentare permanente de profil în vederea constatării involuţiilor recente şi adoptarea măsurilor urgente de redresare, discutarea subiectului de către Consiliul Naţional de Participare, etc.

Potrivit directorului CReDO, statiscile oficiale arată că în Republica Moldova anual se nasc 400-600 copii cu vicii cardiace înnăscute, care, pentru a supravieţui, necesită intervenţie în primii ani de viaţă. Totodată, în Moldova se atestă în jur de 2800-3000 de invalizi cardiaci, condiţia cărora a fost cauzată inclusiv de lipsa intervenţiei chirurgicale la timpul potrivit.