Localităţile din Moldova marchează Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale



Localităţile din Republica Moldova marchează, în perioada 10-16 octombrie, Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale. În această perioadă, primăriile vor organiza Zilele Uşilor Deschise, autorităţile locale vor plasa boxe pentru colectarea ideilor pentru bunăstarea localităţii, iar elevii de la instituţiile de învăţământ vor fi încurajaţi să participe la un concurs de eseuri, transmite Info-Prim Neo. 

Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale este o iniţiativă a Congresului Puterilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europei, lansată în octombrie 2007. În Republica Moldova iniţiativa este promovată de către Guvern, prin intermediul Cancelariei de Stat, şi este susţinută de către Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată

Autorităţile locale din cele 47 de ţări membre ale Consiliului Europei, inclusiv Republica Moldova, sunt chemate să protejeze şi să consolideze drepturile omului în comunităţi prin îmbunătăţirea politicilor social-culturale la nivel local. 

Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată, care susţine iniţiativa în Republica Moldova, este implementat de către PNUD şi UN Women, cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. 

Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei la 13 iulie 1995. Carta Europeană a Autonomiei Locale a fost semnată de Moldova la 2 mai 1996 şi este în vigoare pentru ţara noastră din 1 februarie 1998. 

 

http://info-prim.md