Incluziunea copiilor cu dizabilităţi este problematică, expert



Incluziunea socială şi şcolară a copiilor cu nevoi speciale este problematică, chiar dacă statul promovează o politică de dezinstituţionalizare a acestor copii. Constatarea aparține preşedintelui asociaţiei obşteşti „Femeia şi copilul – protecţie şi sprijin”, Alexandra Grăjdeanu, citată de Info-Prim Neo. 

„În prezent nu mai este atât de frecventă instituţionalizarea copiilor. Părinţii nu-şi mai „scot povara de pe umeri”, lăsându-şi copilul într-o instituţie specializată. Mulţi preferă să lucreze cu copiii lor şi să-i încadreze în societate şi în şcoala obişnuită. Dar copiii cu nevoi speciale necesită o atenţie deosebită. În majoritatea cazurilor unul din părinţi trebuie să-i fie asistent personal ca să-l ajute fie la deplasare, fie la alte lucruri. În majoritatea cazurilor taţii însă renunţă la aceşti copii, lăsând mama singură şi ea nici măcar nu poate să se angajeze în câmpul muncii, neavând posibilitatea să-şi lase copilul cu altcineva”, a comunicat Alexandra Grăjdeanu, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Potrivit Alexandrei Grăjdeanu, este nevoie ca autorităţile să elaboreze o curiculă de studii pentru aceşti copii şi să contribuie la incluziunea lor socială şi şcolară, prin instruirea cadrelor didactice, care să cunoască cum să ofere informaţia necesară copiilor cu nevoi speciale. 

Coordonatorul de programe „Educaţie incluzivă”, Ina Cazacu, este de părere că, pe lângă obstacolul legal, mai există şi cel de mentalitate. „Incluziunii şcolare a copiilor cu dizabilităţi i se opun majoritatea părinţilor cu copii sănătoşi. Ei nu sunt informaţi destul şi nu pot înţelege că astfel îi lipsesc pe aceştia şansa de a creşte normal. Un copil are nevoie de exemple pozitive din fragedă copilărie, ei trebuie să înţeleagă că nu sunt o povară pentru părinţi şi pentru societate. Studiile arată că şi copiii sănătoşi care au în preajmă colegi cu dizabilităţi cresc mai toleranţi”, a menţionat Ina Cazacu. 

Asociaţia obştească „Femeia şi copilul – protecţie şi sprijin”, din oraşul Criuleni, activează de 11 ani în domeniul incluziunii sociale şi şcolare a copiilor cu nevoi speciale. Specialiştii din cadrul asociaţiei au creat o echipă mobilă care se deplasează la domiciliul copiilor cu dizabilităţi pentru a lucra cu ei. Specialiștii militează pentru instruirea cadrelor didactice atât în instituţiile şcolare, cât şi în cele preşcolare comune pentru a îmbunătăţi situaţia incluziunii sociale şi şcolare a copiilor cu nevoi speciale. 

 

http://info-prim.md