Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 6095

„Voluntariat facem în fiecare zi sau aproape toată viaţa fără ca să ne dăm seama”



11

 Cu acest titlu demn de o jurnalistă în devenire şi de un voluntar cu acte în regulă, încep această schiţă despre Natalia Voinotinschi. Studentă pe ultima sută de metri al Jursalism USM, împleteşte de minune viaţa de la facultate, job-ul şi voluntariatul. Fire activă, se bazează pe principiul discreţiei şi nu face mare tam-tam din acţiunile ei.

Spune că activitatea non-profit o face din plăcere şi nu de aia că e la modă. „Cred că e de prisos să scriu lista cu toate denumirile sinuoase ale acţiunilor l-a care am participat gen training, seminar, concurs etc. Pentru mine contează beneficiarii.”

Astă-toamnă a făcut voluntariat prin satele Moldovei şi toate activităţile posibile care apăreau la orizont.

A fost implicată în două campanii deosebite şi interesante în care s-a implicat în perioada alegerilor. Acestea au fost diferite de orice altă campanie din motivul că erau apolitice. „Am mers de la poartă la poartă şi am discutat şi cu oamenii pe care îi întâlneam. În ambele cazuri îi îndemnam pe toţi cei care au dreptul la vot, de la tânăr la bătrân, să o facă, să nu stea acasă în ziua alegerilor” menţionează Natalia. Aceasta a fost campania civică „Bus Campaign” (8-12 noiembrie 2010), organizată de CNTM şi „Get out the vote” de către NDI.

Înainte de cele două campanii şi în acelaşi timp, paralel, a avut ocazia să fie voluntară şi la Ministerul Tineretului şi Sportului, fiind selectată în programul „Nu sînt indiferent”( 11 octombrie-1 decembrie 2010).

 

Iuliana Mămăligă