Formarea facilitatorilor pentru dezbateri publice in raionul Criuleni



Asociaţia Obştească "Centrul de Dezbateri Criuleni" în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Tineri "UNIT" au organizat în luna aprilie instruiri pentru viitorii facilitatori al dezbaterilor publice. La instruire au participat 38 de persoane: tinerii consilieri si facilitatorii maturi (reprezentanţi APL şi profesori). Activităţile date au fost implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova. Mai jos propunem un reportaj, elaborat de către Carolina Sclifos, participanta activă al instruirii.TrainingFacilitatori_1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UN PRIM PAS SPRE ACŢIUNE

Către finele lunii februarie s-a încheiat procesul de alegere a Consiliilor Locale de Tineret din 16 localităţi ale raionului Criuleni. La şedinţa de totalizare a rezultatelor, petrecută la Consiliul Raional Criuleni, am rămas plăcut surprinsă să aflu că în tot raionul la alegeri au participat mai mult de 1100 tineri cu vîrsta între 13-25 de ani. Anume aceasta demonstrează că procesul dat este esenţial pentru manifestarea tinerilor din comunităţile noastre.

Timpul trece, noii consilieri au nevoie de activităţi prin care să se afirme şi să capete experienţă. Astfel am dezvăluit o nouă oportunitate de implicare într-un proiect finanţat de Ambasada S.U.A. Scopul acestui proiect sună incitant: „Sporirea implicării cetăţenilor din raionul Criuleni în procesul de luare a deciziilor”. O nedumerire ar fi modul prin care se va realiza această implicare, răspunsul însă este simplu: vom implica cetăţenii prin dezbateri publice organizate de tineri. Cert este faptul, că pentru a garanta durabilitatea proiectului este necesar să urmăm anumite etape care vor asigura succesul implimentării.

Dacă am afirmat că dezbaterile vor fi organizate de tineri, evident, că un scop primordial a constituit crearea unui grup de iniţiativă. Astfel, modul de instruire a reprezentanţilor CLT-urilor care a avut loc pe 8 şi 9 aprilie au oferit un concept teoretic pentru tinerii consilieri, ceea ce i-a stimulat să creeze un grup de iniţiativă la ei in localitate. Informaţiile oferite de formatori au facilitat şi au încurajat activiştii să formeze acest grup de iniţiativă care va mobiliza comunititatea. Am plecat de la primul modul de instruire entuziasmaţi şi plini de idei care trebuie să fie implimentate pentru a spori bunăstarea comutăţii proprii. Am avut la dispoziţie doar 2 săptămîni să realizăm o ,,temă pentru acasă” ce consta în definirea a zece persoane-membrii ai grupului de iniţiativă, cît şi identificarea problemelor prioritare, specifice pentru o localitate anume din raionul Criuleni.

În zilele de 26 şi 27 aprilie a avut loc al doilea modul de instruire a facilitatorilor dezbaterilor publice comunitare. Pot confirma că fiecare participant a dat dovadă de responsabilitate, căci tema la domiciliu am realizat-o cu brio: în toate localităţile au fost create grupuri de iniţiativă şi au fost discutate problemele comunităţii!

Identificînd problema prioritară şi soluţionabilă, evident că este necesar să acţionăm mai departe şi să vedem care ar fi unele soluţii sau căi de aplanare a dilemei. Formatorii Lia Sclifos şi Veronica Creţu ne-au plasat în diferite situaţii demonstrîndu-ne un plan-model după care este posibil de realizat cu succes o dezbatere publică în comunitatea proprie. Stabilirea unor obiective clar-definite, limbajul adecvat şi convingător va stimula comunitatea spre receptivitate şi implicare.

Suntem adepţii ideii că anume comunicarea consemnează baza înţelegerii şi prosperităţii unei comunităţi, fapt care cere implicarea şi opinia fiecărui locuitor, iar dezbaterea publică ce se va realiza curînd, va fi un moment oportun pentru a demonstra neindiferenţa şi dorinţa de participare a fiecărui cetăţean din raionul Criuleni!!!

Carolina Sclifos, voluntar al AO „Centrul de Dezbateri Criuleni”