NOI OPORTUNITATI DE COLABORARE INTERNATIONALA - FORUMUL TINERILOR GUAM



Ministerul Educatiei si Tineretului, in parteneriat cu organizatia Forumul Tinerilor GUAM, desfasoara in perioada 15-18 noiembrie a. c., la Chisinau, un forum ce va pune in discutie problemele educatiei, stiintei si posibilitati de amplasare in cimpul muncii a tinerilor din spatiul GUAM.

La intrunire vor participa reprezentanti din structurile guvernamentale responsabile de domeniul tineret si membri ai organizatiilor neguvernamentale din tarile GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaijan, Moldova) si, pentru prima data, reprezentanti din tarile Baltice (Estonia si Lituania). Din partea Republicii Moldova, la eveniment vor fi prezenti ministrul educatiei si tineretului, Victor Tvircun, si viceministru al educatiei si tineretului - Valentin Crudu.

Forumul reprezinta un efort comun al tuturor participantilor de a gasi cele mai eficiente modele si mijloace de cooperare in spatiul GUAM cu scopul crearii unei societati libere si democratice, in care fiecare tinar este un cetatean activ.

Unul din obiectivele intrunirii de fata este implicarea tinerilor in procesele de luare a deciziilor si motivarea acestora spre o participare activa, crearea unor conditii favorabile pentru ca tinerii din spatiul GUAM si a tarilor Baltice sa-si manifeste potentialul si abilitatile lor in sfera culturala, sociala si stiitifica.

Participantii vor efectua un schimb constructiv de practici si exemple reusite in politicile de tineret atit la nivel local, cit si la cel national. In cadrul atelierelor de lucru si a discutiilor in grup vor fi inaintate propuneri in baza carora fiecare tara participanta va elabora un Plan de Actiuni in domeniul educatiei, stiintei si oportunitatilor de angajare a tinerilor.

Evenimentul se va desfasura in incinta hotelului National (Sala de conferinte), cu incepere de la ora 1000, de pe data de 16 noiembrie.

 

Nota: Acest eveniment face parte din cadrul Planului de Activitate FT GUAM, adoptat in noiembrie 2006, in cadrul lucrarilor I-lui Congres al organizatiei de tineret nominalizate in Bacu, Azerbaijan.