Jurnaliştii transnistreni au beneficiat de un program de stagii in mass-media din Moldova



Opt jurnalişti şi studenţi la jurnalism din regiunea transnistreană au participat în perioada 3 ianuarie – 2 februarie la cea de-a doua etapă a programului de stagii organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Stagiarii au avut posibilitatea să lucreze câte două săptămâni alături de jurnaliştii din redacţia publicaţiei „SP” Bălţi, a postului de televiziune „TV 7”, a pouvalului informaţional www.enews.md şi a postului de radio „Ploaia de Argint”.

Elena Stepanova, repouver,  publicaţia “Взгляд” din Dubăsari, a menţionat că stagiul realizat alături de colegii din redacţia pouvalului www.enews.md i-a dat posibilitatea să sesizeze particularităţile jurnalismului on-line. “Am realizat mai multe materiale ce abordează problemele parcurilor naţionale şi ale rezervaţiilor naturale din Moldova, iar prin intermediul acestui program de stagii am reuşit să cunosc şi să discut cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului al Republicii Moldova”, a remarcat Elena Stepanova. “Am realizat că orice ziar, revistă ar trebui să aibă şi o variantă on-line, care este un bun instrument de promovare a publicaţiei şi o modalitate de a creşte numărul cititorilor acesteia”, a spus jurnalista.

Tatiana Vasiliuc, studentă la jurnalism, Universitatea de Stat de la Tiraspol, a avut posibilitatea să lucreze alături de jurnaliştii de la postul de radio „Ploaia da Argint”. „Acest program de stagii a fost unul foarte interesant şi util pentru mine, deoarece a fost pentru prima oară când am participat la o conferinţă de presă, iar după aceea am încercat să scriu şi să redactez o ştire radio. Am urmărit activitatea jurnaliştilor radio în direct şi am făcut cunoştinţă cu specificul emisiunilor interactive difuzate la postul de radio Ploaia de Argint”, a menţionat Tatiana Vasiliuc.

După finisarea programului de stagii, CJI va lansa cea de-a doua componentă a proiectului şi anume scrierea materialelor comune. Componenta prevede crearea a 10 echipe mixte de jurnalişti care reprezintă instituţii media de pe ambele maluri ale Nistrului, care vor scrie materiale comune pe teme social-economice.

Programul de stagii a fost organizat de CJI în cadrul proiectului „Fortificarea competenţelor profesionale ale mass-media transnistrene de a mediatiza subiecte social-economice”, cu susţinerea financiară a Ambasadei SUA în Moldova.