API relansează campania „Avere la vedere”



Asociaţia Presei Independente (API) relansează campania „Avere la vedere” pentru a promova transparenţa averii şi veniturilor demnitarilor. La prima etapă, API va monitoriza dacă se respectă declararea şi controlul veniturilor şi proprietăţii, iar la a doua etapă va verifica dacă cifrele şi bunurile declarate corespund celor deţinute în realitate, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al API.

Legislaţia prevede că demnitarii sunt obligaţi să-şi actualizeze, până la 30 ianuarie, declaraţiile de avere, depunându-le la Comisia centrală de control a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate.

Potrivit API, până la finele zilei de 31 ianuarie, numărul declaraţiilor depuse a fost de 1270 sau 30% din circa 4 mii de subiecţi care sunt obligaţi prin Lege să-şi declare veniturile.

În cadrul campaniei „Avere la vedere”, API le propune demnitarilor să-şi facă publice declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi mai devreme, expediindu-le în formă scanată pe adresa API. Săptămânal, API va difuza comunicate de presă, în care va comunica numele demnitarilor şi funcţionarilor care au acceptat să-şi scoată averea la vedere.

Prima campanie „Avere la vedere” a fost desfăşurată de API şi Alianţa Anticorupţie în anul 2008. În rezultatul acesteia fiind introdusă obligativitatea plasării declaraţiilor de venituri şi proprietate ale demnitarilor pe site-urile oficiale.

 

Info-Prim Neo