Consultare publică: Evaluarea practicii de aplicare a medierii și arbitrajului în Republica Moldova



Conform programului de activitate al Guvernului «Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare» 2011-2014 una dintre acțiunele prioritare în domeniul justiției este perfecționarea cadrului legal și promovarea căilor alternative de soluționare a litigiilor (arbitraj, mediere). Astfel, în cadrul proiectului «Transitional Capacity Support for the Public Administration of Moldova» implementat cu suportul Fondului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Ministerul Justiției a demarat procesul de monitorizare a funcționării medierii și arbitrajului în scopul identificării acțiunilor ce se impun pentru impulsionarea aplicării acestor instituții în Republica Moldova.

Unul din obiectivele primordiale ale proiectului inițiat este eficientizarea aplicării metodelor alternative de soluționare a disputelor în scopul optimizării sarcinii instanțelor de judecată și accelerării procesului de soluționate a cauzelor cît și sporirea gradului de încredere a populației în sistemul judecătoresc. În acest context, Ministerul Justiției a inițiat procesul de consultare cu instituțiile competente/interesate, inclusiv cu reprezentanții societății civile, în vederea obținerii informației relevante cu privire la funcționarea instituțiilor medierii și arbitrajului la momentul actul în Republica Moldova.

Vă invităm să vă expuneți opiniile și sugestiile asupra modului de implementare și a perspectivelor sistemului alternativ de soluționare a litigiilor, și a rolului societății civile în promovarea și aplicarea medierii și arbitrajului. Încurajăm persoanele interesate să contacteze Consultanții naționali pentru stabilirea modalității de transmitere/comunicare a opiniilor și sugestiilor.

 

APRECIEM IMPLICAREA DVS!

PENTRU EVENTUALE ÎNTREBĂRI/SUGESTII NE PUTEȚI CONTACTA:

Consultant: Zinaida Guțu tel. 20 14 36, mob. 079001075, zgutu@yahoo.com

Consultant: Daniela Vidaicu tel. 20 14 36  vidaicudana@gmail.com 

Articol adaugat de: Daniela Vidaicu
Alte articole de la acest autor: