MESAJUL API CU OCAZIA IMPLINIRII A 10 ANI DE LA INREGISTRAREA ORGANIZATIEI

277-api_10ani_midell.jpgLa 29 septembrie se implinesc 10 ani de la inregistrarea Asociatiei Obstesti €žAsociatia Presei Independente (API)". Principalul obiectiv statutar al API il constituie sustinerea presei libere, pluraliste si neangajate politic, in scopul afirmarii si dezvoltarii acesteia ca element crucial al democratiei functionale.

In cei 10 de ani de la fondare, API a contribuit la inregistrarea unui salt calitativ si cantitativ al presei independente, precum si la consolidarea convingerii ca mass-media trebuie sa fie un instrument de control al societatii asupra autoritatilor publice. Daca la momentul fondarii (1997), API intrunea 7 ziare si agentii de presa independente, actualmente, Asociatia intruneste un numar de 22 de institutii media, inclusiv ziare nationale si locale, agentii de presa si jurnalisti liber profesionisti. Mijloacele de informare in masa independente care au obtinut calitatea de membru API beneficiaza de asistenta in dezvoltarea si cresterea viabilitatii lor pe piata media.

Cu toate acestea, exista inca foarte multe probleme care trebuie solutionate si obstacole care trebuie depasite pentru afirmarea presei independente in Republica Moldova. Din pacate, cadrul legislativ in vigoare nu este stimulator pentru dezvoltarea presei, iar puterea politica si administrativa doreste sa-si mentina controlul asupra mass-media si continua sa intreprinda actiuni de natura sa descurajeze presa independenta, cum ar fi incercarile de imixtiune in politica editoriala, impedimentele in accesul la informatia de interes public, hartuirea in procese judiciare nejustificate, concurenta neloiala din partea presei sustinute direct sau indirect de catre stat. API lanseaza un apel catre toti jurnalistii din R. Moldova pentru solidarizare in scopul eliminarii totale a acestor si a altor bariere in calea ralierii tarii noastre la standardele europene privind libertatea presei si libertatea de exprimare, pentru garantarea unor conditii egale pentru toti exponentii mass-media din Moldova.

Cu ocazia aniversarii a 10 ani de la inregistrare, felicitam jurnalistii si colectivele redactionale reprezentate in API, asigurandu-le ca vor fi sustinute in continuare de Asociatie. De asemenea, API multumeste tuturor prietenilor si partenerilor sai, donatorilor din tara si de peste hotare care inteleg sa sustina dezvoltarea presei independente pentru fortificarea democratiei in tara noastra.

Sursa: http://www.api.md/