Ocazii de a merge la bibliotecă şi muzeu



De curând „Tineri şi Liberi” împreună cu TDV au hotărât să ia sub „tutelă” (şi) copiii din familiile defavorizate din satul Făureşti, comuna Ciorescu.

Chiar dacă satul Făureşti este la mai puţin de 20 de km de capitală, copiii din familiile în situaţii vulnerabile din Făureşti nu au vizitat capitala niciodată. Copiii nu aveau habar cum arata o biblioteca publica sau un muzeu, iar mulţi dintre ei nu au cărţi personale.

Astfel am decis să fim  moşi pentru 57 de copii din satul Făureşti. Copii din Faureşti, dar şi beneficiari mai vechi ai noştri, din alte suburbii, au participat astăzi la activitatea „Intr-un corp sănătos – o minte sănătoasa”.

Voluntarii noştri au însoţit copii la Biblioteca Municipală “Bogdan Petriceicu-Haşdeu”, Filiala “Târgu-Mureş”, unde au avut parte de o excursie in bibliotecă, o discuţie interesantă şi  gustoasă, activităţi la computer şi atelier tematic. Cei mai mici au primit  in dar cărţi de poezii şi s-au întâlnit cu scriitorul Vasile Romanciuc.

Muzeului Naţional de Arheologie si Istorie din Moldova a prezentat copiilor expoziţia temporară „În lumea jucăriilor” dar şi alte săli care au impresionat oaspeţii noştri din Făureşti.

„Tineri & Liberi” şi TDV aduc mulţumiri:

Ambasadei Finlandei la Bucureşti, pentru posibilitatea de a procura fructe, mâncare caldă şi cărţi pentru copii implicaţi.

Bibliotecii Municipală “B.P. Haşdeu”, Filiala “Târgu Mureş”, pentru excursia în bibliotecă, seturile de cărţi oferite cadou copiilor. Pentru local şi ceai cald.

Scriitorului Vasile Romanciuc, pentru bunăvoinţa de a veni la întâlnirea cu copii.

Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie în Moldova, pentru bunăvoinţa de a prezenta copiilor expoziţia temporară „În lumea jucăriilor”.

Primăriei din comuna Ciorescu, pentru că a pus la dispoziţie autocarul.

Fundaţiei Soros – Moldova, pentru posibilitatea de a oferi o „Agendă 2011” partenerilor şi voluntarilor TDV şi TL.