Edelweiss facilitează familiarizarea copiilor cu opere clasice



Peste 750 de copii din familii defavorizate şi părinţii acestora vor viziona gratid spectacolul pentru copii „Spărtgătorul de nuci”, graţie Fundaţiei Edelweiss, notează Info-Prim Neo cu referire la Departamentul relaţii publice al Fundaţiei. 

Acţiunea face parte din campania de sensibilizare a opiniei publice cu genericul „Împreună reuşim”, lansată de către Fundaţia Edelweiss în parteneriat cu postul de televiziune Prime. Duminică, 21 noiembrie, peste 750 de copii din familii defavorizate şi părinţii acestora vor fi invitaţii speciali ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet. 

„Când ai alături de tine mai multe organizaţii care au aceleaşi viziuni, aceleaşi concepte de viaţă, aceleaşi concepte de promovare a valorilor, suntem mai puternici, suntem mai accesibili. Vreau să aduc sincere mulţumiri Fundaţiei Edelweiss care a reuşit să ne susţină în această manifestare şi a permis accesul către aceste valori celor care doresc foarte mult să vadă un spectacol”, a declarat Valeria Şeican, directorul general al Teatrului. 

„Este mare diferenţă între cum aplaudă cei mari şi cei mici. Veniţi în sală şi ascultaţi cum micii aplaudă. Cu mânuţele călduţe, foarte calde după concert aruncă cu bomboane pe scenă. Înţelegeţi, ei se educă să fie buni!”, a spus conducătorul artistic, Mihai Caftanat. 

Evenimentul va avea loc graţie contribuţiei financiare de peste 100 de mii de lei a Fundaţiei Edelweiss, care şi-a propus să integreze în viaţa culturală a societăţii copiii defavorizaţi din mai multe localităţi ale ţării. 

Potrivit Anetei Serbuşcă, director executiv al Fundaţiei, colaborarea dintre Edelweiss şi Teatrul de Operă şi Balet continuă. „Şi din numele consiliului Fundaţiei si al fondatorului Edelweiss, Vlad Plahotniuc, aş vrea să anunţ astăzi lansarea acestui proiect care are misiunea de a promova accesul copiilor şi tinerilor dezavantajaţi la valorile cultural-educaţionale ale Republicii Moldova”. 

Fundaţia Edelweiss mai promite o serie de evenimente culturale ce vor fi implementate în perioada sărbătorilor de Crăciun.

 

http://info-prim.md