Ambasadele Marii Britanii şi SUA la Chişinău au lansat proiectul "Fotbalul - Ambasadorii păcii 2010"



Ambasada Britanică şi Ambasada SUA la Chişinău, în colaborare cu ONG "Spirit of Soccer" şi Federaţia Moldovenească de Fotbal au lansat proiectul "Fotbalul - Ambasadorii Păcii 2010".

După cum relatează INFOTAG cu referire la surse din cadrul Ambasadei Britanice la Chişinău, scopul principal al proiectului este de a folosi fotbalul pentru a promova încrederea şi înţelegerea în rîndul tinerilor şi pentru a stabili contacte între aceştia.

Astfel, pe parcursul săptămînii 20-27 septembire, 200 de tineri din diferite regiuni ale Moldovei vor participa la un festival de fotbal la Vadul lui Vodă şi Tiraspol.

În cadrul festivalului, tinerii sportivi vor participa la un şir de seminare şi meciuri amicale, jucate în conformitate cu conceptul filozofic "Fair Play", promovat de FIFA.

Echipele se vor întruni înaintea meciurilor, şi jucînd ulterior fără arbitri, vor concura cinstit şi vor lua decizii acceptabile de toţi în timpul disputelor ce vor apărea pe durata meciurilor.

Regulile "Fair Play" ale FIFA au drept scop fortificarea încrederii şi crearea contactelor între participanţi, bazate pe principiul respectului reciproc.

De asemenea, pe parcursul acestei săptămîni va avea loc şi un seminar de două zile pentru antrenorii de fotbal. Totodată, va fi organizat şi un meci amical de fotbal dintre echipa comună a Ambasadei Britanice şi a Ambasadei SUA, şi echipa Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal.

 

Sursa: INFOTAG