La Chișinău a avut loc cea de a V-a ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriat Social



Vineri, 27 septembrie 2019, s-a desfăşurat la Chișinău, Centrul de instruiri Keystone, cea de-a V-a ediție a Conferinţei Naționale pentru Antreprenoriat Social, dedicată evaluării impactului întreprinderilor sociale, promovării bunelor practici și dezvoltării economiei sociale în Republica Moldova. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 60 de persoane, reprezentanți din organizații neguvernamentale, întreprinderi sociale, autorități și instituții publice, misiuni diplomatice, alături de parteneri sociali internaționali și alți cetățeni interesați de domeniul antreprenoriatului social.

În deschidere au luat cuvântul Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, E. S. Doamna Anna LYBERG, Consilierul pentru Muncă, Afaceri Sociale, Sănătate și Protecția Consumatorului al Ambasadei Austriei în Republica Moldova, Mag. Gero STULLER, Secretarul de Stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Doamna Ionela COSTACHI, responsabilul de politici, Direcția generală pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri al Comisiei Europene, Domnul Karel VANDERPOORTEN și Vicepreședintele raionului Ialoveni, Domnul Lilian CARMANU. Aceștia au apreciat conceptul, importanța și actualitatea subiectului abordat în acest an la conferință, menționând totodată nevoia reală de creare la nivel național a unei rețele a întreprinderilor sociale, care ar spori capacitățile ONG-urilor, întreprinderilor sociale și ale instituțiilor publice de a formula, monitoriza şi evalua politici publice ale sectorului, în vederea consolidării impactului social și economic al acestuia.

Modele practice de astfel de rețele care coagulează, consolidează și reprezintă vocea sectorului întreprinderilor sociale au fost prezentate de către responsabilul de politici al Rețelei Europene a Întreprinderilor Sociale de Inserție (ENSIE) din Belgia, Doamna Aziza YUSSUPOVA și membra Consiliului de administrație al Rețelei Întreprinderilor Sociale de Inserție din Styria, Austria, Doamna Charlotte GRUBER.

Agenda conferinței a cuprins o sesiunie informativă, în cadrul căreea experți în materie de economie socială din Spania, Austria, Italia și Belgia au împărtășit din practicile și instrumentele de măsurare și scalare a impactului social, dar și una participativă – Masterclass interactiv de discuții, facilitat de 3 experți: Valentina TOSI, Gabriele GUZZETTI și Ștefan PAHON. Au fost dezbătute, așadar, teme de interes sporit, legate de utilizarea tehnicilor de măsurare a impactului social și strategiile de scalare a acestuia. În contextul concurenței acerbe cu care se confruntă întreprinderile sociale vis-a-vis de cele cu scop lucrativ și a necesității de a aduce mereu dovezi privind contribuțiile acestora, pentru a-și asigura legitimitatea, mesajul conferinței s-a concentrat pe elucidarea procedurilor de măsurare a performanțelor întreprinderilor sociale, care combină supremația misiunii sociale cu dinamismul antreprenorial.

Materialele conferinței pot fi accesate pe pagina www.antreprenoriatsocial.md

Evenimentul a fost posibil de realizat grație suportului financiar oferit de Ministerul Federal Austriac al Muncii, Afacerilor Sociale, Sănătății și Protecției Consumatorilor și IM Swedish Development Partner. Conferința din acest an este parte a European Social Economy Regions (ESER 2019), o inițiativă a Comisiei Europene, Direcția generală pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri.